Antrenorul Slaviei Praga, reacție dură la adresa lui CFR Cluj: „Nu este interesantă. Are același antrenor”
Tragerile la sorți s-au încheiat, iar CFR a picat într-o grupă relativ ușoară.
Băieții lui Dan Petrescu vor da peste Slavia Praga, Sivasspor și Balkani. Cea mai grea confruntare a ardelenilor va fi, cu siguranță, împotriva cehilor. Cu toate acestea, CFR trebuie să trateze fiecare partidă serios dacă își doresc să treacă mai departe.
Jindrich Trpisovsky, tehnicianul Slaviei Praga, a vorbit despre CFR Cluj, echipă pe care a mai întâlnit-o în play-off-ul Champions League din 2019, moment în care cehii au învins cu 2-0 la general.
Jindrich: „Este un minus”
„O luăm ca atare. Ne pare rău că nu există o echipă care să fie interesantă pentru fani, cineva cu un nume mare. Dar ei au venit să ne susțină în preliminarii, așa că eu cred că ne vor impulsiona să trecem de grupă
Au același antrenor și mulți dintre aceiași jucători, cunoaștem mediul de acolo, știm în ce ne băgăm. Își mențin în continuare performanța, au câștigat din nou titlul cu o diferență mare.
Amintirile de la ultimul meci sunt plăcute, antrenorul și mediul au fost plăcute, dar, așa cum am spus, preferăm echipele cu care nu am mai jucat.
Este un minus, dar pe de altă parte avem amintiri frumoase și știm ce ne așteaptă.”, au fost cuvintele lui Jindrich Trpisovsky, potrivit site-ului oficial al clublui Slavia Praga.
FCSB și CFR Cluj, în grupele Conference League!
FCSB va da în competiția Conference League de West Ham, Anderlecht și Silkeborg. Băieții lui Nicolae Dică vor face parte din "grupa morții", în timp ce ardelenii de la CFR Cluj vor fi puțin mai relaxați. Dan Petrescu se va întâlni cu Slavia Praga, Sivasspor și Ballkani și ar putea să se teamă, în mod special, doar de formația cehă.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News