Belgienii o tratează de sus pe FCSB. La ce se așteaptă la duelul din Bruxelles
FCSB va juca împotriva lui Anderlecht, la Bruxelles, azi, de la ora 19:45, ÎN DIRECT pe Pro Arena și VOYO, în cadrul grupei B din Conference League.
FCSB are un singur punct, golaveraj 1-13 și este ultima în grupă după primele patru etape, însă păstrează șanse matematice la calificarea în primăvara europeană. Vicecampioana României trebuie să învingă Anderlecht și West Ham, iar Silkeborg să nu mai obțină niciun punct.
Belgienii o tratează de sus pe FCSB
Deși FCSB încă speră la calificare, publicația belgiană Voetbal Krant o vede pe vicecampioana României deja eliminată și se așteaptă ca Nicolae Dică să mizeze din nou pe jucători folosiți mai rar în campionat, așa cum s-a întâmplat în primul meci cu Silkeborg, scor 0-5.
"Botezul noului antrenor Robin Veldman este unul pe care ar trebui să îl controleze. Românii nu mai au nicio șansă pentru calificarea în faza următoare și probabil vor juca din nou cu a doua echipă", au scris belgienii.
Sursa citată anunță că vor fi absențe importante și în tabăra lui Anderlecht. Belgienii nu se vor baza pe fundașii Hannes Delcroix și Zeno Debast, care sunt accidentați.
Nicolae Dică a confirmat că va schimba echipa la meciul cu Anderlecht
Nicolae Dică, antrenorul lui FCSB, a anunțat la conferința de presă că va fi nevoit să facă noi schimbări în echipă, având în vedere programul încărcat al echipei sale, care a jucat luni, contra lui Sepsi (1-0).
"Pe ce echipă ne bazăm? Dacă noi am jucat luni seară la Sfântu Gheorghe și ne-am întors noaptea, la 4, la bază, marți am făcut doar refacere, iar azi am plecat pe drum atâtea ore, credeți că nu ar trebui să schimb niște jucători din echipă? Am văzut și în campionatul României, s-au jucat intermediare și majoritatea echipelor au schimbat jucătorii.
Este normal să schimbăm. Asta nu înseamnă că nu ne interesează acestă competiție. Trebuie să ne gândim cum vom folosi acești jucători, ce feedback am de la ei. Noi ne antrenăm azi practic, iar jucătorii care au jucat luni seară fac un antrenament de reactivare.
Ați văzut și voi diferența care a fost când am jucat cu foarte mulți jucători tineri și care au evoluat mai puțin. Sunt tineri, fără meciuri internaționale, dar vor prinde și ei experiență și vor ajunge la un nivel bun. Important e că am ajuns aici, dar important e și cum vom termina ultimele două partide.
Dacă vom folosi jucători care au jucat mai puțin în campionat nu înseamnă că nu ne interesează această competiție. Încercăm pe mai multe fronturi, trebuie să dăm șanse și altor jucători să evolueze", a spus Nicolae Dică, la conferința de presă.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News