CFR joacă tare! Reacția lui Cristi Balaj după ce a aflat grupa din Conference League
CFR Cluj a trecut de Maribor în play-off-ul Conference League și va fi prezentă în grupele competiției.
CFR Cluj a reușit să se impună în al doilea meci din dubla manșă cu Maribor. În tur, partida s-a terminat la egalitate, 0-0, iar în retur, elevii lui Dan Petrescu au dat lovitura chiar pe final, când Lovro Cvek a înscris un supergol din foarfecă de la marginea careului și a trimis formația din Gruia în grupele Conference League.
Cristi Balaj, președintele ardelenilor, a reacționat cu privire la adversarele pe care le va întâlni în competiție. CFR Cluj va da peste Slavia Praga, Sivasspor și Ballkani. Campioana României a mai întâlnit-o pe formația cehă în 2019, în play-off-ul Champions League, însă au fost înfrânți cu 0-2 la general și au ajuns în grupele din Europa.
Balaj: „Este o grupă care ne dă speranțe”
„Slavia Praga e adversarul cel mai complicat. Avem jucători și staff tehnic care ar putea aduce o calificare în primăvara europeană. Sper să realizăm mai multe decât în sezonul precedent. Probabil cu excepția celor de la Slavia Praga, este o grupă care ne dă speranțe.
Trebuie să învățăm ceva din sezonul precedent, unde am avut o grupă complicată. Mi-e greu să cred că altă echipă ar fi putut să facă mai multe. Important e să se califice ambele echipe în primăvara europeană”, au fost cuvintele lui Cristi Balaj, potrivit Digi Sport.
CFR Cluj - Maribor 1-0
Dan Petrescu a început tare partida de pe Stadionul Dr. Constantin Rădulescu din Cluj Napoca, însă, pe parcurs, slovenii au echilibrat meciul și, în unele momente, s-a jucat mai mult la centru.
Pe final, în minutul 90, Lovro Cvek a dat lovitura pentru CFR și a dus campioana României în grupele Conference League. Croatul a reușit să înscrie un gol de generic și să spulbere visele lui Maribor.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News