Dioszegi râde, cântă și dansează. Ce a promis după calificarea lui Sepsi
Joi seara, la Sf. Gheorghe, Sepsi a trecut cu 4-0 de CSKA Sofia, în manșa secundă din turul II preliminar din Conference League.
Sepsi s-a calificat într-un mare stil în turul trei preliminar din Conference League, după 2-0 și 4-0 cu CSKA Sofia, vicecampioana Bulgariei.
Sepsi ajunge, astfel, în turul trei preliminar al Conference League, unde îi va întâlni pe cei de la Aktobe (Kazakhstan). Aktobe a câștigat fără probleme ”dubla” cu georgienii de la Torpedo Kutaisi (4-1 și 2-1), iar acum își va măsura forțele cu echipa lui Liviu Ciobotariu. Potrivit site-urilor de specialitate, următoarea adversară a lui Sepsi are un lot evaluat la aproape zece milioane de euro.
Ce a promis Dioszegi după calificarea lui Sepsi
Patronul covăsnenilor, Laszlo Dioszegi, și-a exprimat bucuria după calificarea echipei lui Liviu Ciobotariu. A promis că va vira prima jucătorilor și că nu va mai vinde niciun fotbalist de la Sepsi.
„Suntem noi visători de felul nostru, dar nimeni nu visa să-i batem cu 6-0. Am făcut un meci extraordinar de bun şi mă încântă dăruirea jucătorilor. N-am stat, n-am aşteptat, am atacat şi le-am dat şase goluri! Jucătorii o fac pentru bani, pentru glorie, pentru club. Acum vine prima!
Eu cred că toată ţara e mândră de Sepsi! Am arătat un fotbal extraordinar în cele două meciuri şi trebuie să felicit pe toată lumea. Suntem alături de jucători, le dăm sprijinul şi iată că astăzi am făcut un spectacol. Chiar nu exagerăm, dar în această seară a fost un spectacol făcut de Sepsi.
Nu vorbim încă de ţeluri măreţe, trebuie să fim realişti şi să stăm cu picioarele pe pământ. Acum ne gândim la meciul cu Oţelul de luni, apoi la meciul cu Aktobe de joi. Aveau 4-1 în tur, nu contează că au pierdut. Ne aşteaptă un meci foarte greu, dar dorinţa asta a jucătorilor ne face să mergem mai departe”, a spus Laszlo Dioszegi, potrivit Orange Sport.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News