L-a bătut, dar îi ține pumnii. Bergodi: "Ar fi extraordinar ca Farul și Sepsi să ajungă în grupele Conference League"
Antrenorul Rapidului i-a urat succes lui Gică Hagi în vederea confruntării cu HJK Helsinki.
Rapid s-a impus cu 3-1 în meciul cu FCV Farul, contând pentru etapa a șase a Superligii. Giuleștenii ocupă locul al șaselea în clasament (6 meciuri, 8 puncte, +2), în timp ce campioana en-titre se află pe poziția a zecea (5 meciuri, 6 puncte, -1). Pentru trupa lui Gică Hagi urmează meciul tur cu HJK Helsinki, din play-off-ul Conference League, iar rivalul italian din Superligă a anunțat că i-a transmis succes pentru această confruntare, la finalul partidei din Giulești.
"Victoria cu Farul a fost o gură de oxigen pentru noi"
"Este un sentiment bun, după victoria cu Farul. Cred că avem un moral bun. A fost o gură de oxigen pentru noi. Pentru că am avut nevoie de această victorie. Am învins campioana României, cred că e meritul jucătorilor noștri pentru această victorie. Vreau să-i felicit pentru că au făcut un meci foarte bun, mai ales în prima repriză. S-a revanșat și Horațiu, pentru că a apărat două șuturi grele, ocazii venite din greșelile noastre de construcție. Mă bucur pentru el, pentru că a fost senzațional, ne-a salvat pe început de meci. Cred că am meritat această victorie, am avut ocazii, am controlat meciul, deși am luat acest gol. Am închis jocul un pic în ultimele 10 minute, când am intervenit un pic de prudență. Mă bucur și pentru Ioniță, pentru că a marcat.
Borza e o achiziție bună, s-a integrat rapid. Am ales să-l bag direct, la câteva zile după transfer, pentru că e pregătit fizic. A arătat bine, deși are o vârstă fragedă, dar e totuși campion al României cu Farul. S-a integrat imediat, a fost dezinvolt în prima repriză, a făcut alunecări, a pus contre, a închis totul acolo. Emmers a jucat, de asemenea, foarte bine. Toată lumea a jucat foarte bine.
"Nu știu dacă s-a făcut liniște în Giulești, dar sunt bucuros pentru că am văzut suporterii fericiți"
Nu știu dacă s-a făcut liniște în Giulești, după această victorie. Dar sunt bucuros pentru că am văzut suporterii fericiți. Au cântat, au aplaudat jucătorii, au apreciat evoluția. Mă bucur, pentru că era un moment dificil, se putea întâmpla orice. Eu am încredere în munca mea, vedeți că nu am schimbat... Le-am spus și băieților, în aceste ultime zile, că în fotbal se poate schimba totul de la o zi la alta, dacă muncim serios și dăm totul pentru echipă. Probabil că și această întâlnire cu suporterii ne-a dat o încredere mai mare. Nu mi-au reproșat nimic și asta a fost foarte bine. Sper ca victoria să fie o descătușare, să ne aducă un moral bun.
Ce se putea întâmpla? În fotbal, mai ales în România, cu tot respectul pentru România, pentru că aici am lucrat mult timp, se știe că nu există multă răbdare. Eu sunt întotdeauna un om pozitiv, încercă să fac lucruri bune. Sunt sigur de munca mea, am încredere în mine și am încredere și în băieți, pentru că lotul este unul valoros. Uitați-vă, unul a intrat și a dat gol, alții au jucat prima dată titulari și au făcut-o foarte bine. Sunt mulțumit, sunt cel mai fericit antrenor, când unul intră de pe bancă și joacă bine.
"Domnului Hagi i-am urat multă baftă, pentru joi, pentru că e un meci important"
Băieții răspund pe teren, pe acest dreptunghi de iarbă. Nu cu vorbe, cu muncă. E o victorie meritorie, pentru că Farul a jucat cu echipa completă. Cum e un meci fără autogoluri? Glumiți, dar e mult mai bine fără acel ghinion. Jucătorii au fost mai concentrați, am arătat ca o echipă bună, nu vrem să ne entuziasmăm, trebuie muncit în continuare. Eu am văzut o creștere la antrenamente din toate punctele de vedere - fizic, tehnic, tactic - trebuie doar să ne ajute rezultatele.
Domnului Hagi i-am urat multă baftă, pentru joi, pentru că e un meci important. Sper ca cele două echipe românești să ajungă în grupele Conference League. Ar fi super, ar fi extraordinar să se califice în grupe. Bodo/Glimt și Helsinki sunt echipe bune, dar sperăm să se califice pentru binele fotbalului românesc. Nu mă surprinde că Sepsi și Farul au ajuns în play-off, iar CFR Cluj și FCSB nu s-au calificat. Fac o muncă bună, sunt grupuri omogene, joacă de mult timp împreună, au doi antrenori foarte buni", a declarat Cristiano Bergodi.
Foto - Gabriel Chirea
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News