Mulțumim, CFR Cluj! România e peste Ungaria, Danemarca, Austria și Serbia în clasamentul UEFA din acest sezon

Mulțumim, CFR Cluj! România e peste Ungaria, Danemarca, Austria și Serbia în clasamentul UEFA din acest sezon Conference League

CFR Cluj, campioana României, s-a calificat în primăvara europeană după ce a reușit să încheie pe locul doi, cu zece puncte, o grupă cu Sivasspor, Slavia Praga și Ballkani.

Parcursul european impresionant al campioanei României, care a început din primul tur preliminar al Champions League, dar și cel al FCSB-ului și victoriile din prelimininarii semnate de Universitatea Craiova și Sepsi au făcut ca România să fie pe locul 15 în clasamentul coeficienților UEFA din acest sezon.

Evident, lucrurile se pot schimba, având în vedere că sezonul european nu s-a încheiat. De menționat este faptul că, pe locurile 10, 11 și 12 sunt Cehia, Liechtenstein și Israel, care nu mai au reprezentante în competițiile europene și care pot fi depășite în cazul în care CFR Cluj va reuși să avanseze în fazele eliminatorii ale Conference League.

  • Multumim Cfr Cluj Romania E Peste Ungaria Danemarca Austria Si Serbia In Clasamentul Uefa Din Acest Sezon

De asemenea, majoritatea ”vecinelor” de clasament ale României, cum ar fi Suedia, Elveția, Ungaria sau Danemarca mai au câte o reprezentantă în competițiile europene, astfel că pot avansa și ele în clasament.

Clasamentul UEFA din acest sezon, până acum:

1. Anglia - 7 echipe rămase

2. Germania - 6 echipe rămase

3. Spania - 6 echipe rămase

4. Italia - 7 echipe rămase

5. Franța - 5 echipe rămase

6. Turcia - 4 echipe rămase

7. Belgia - 4 echipe rămase

8. Olanda - 4 echipe rămase

9. Portugalia - 4 echipe rămase 

10. Cehia - 0 echipe rămase

11. Liechtenstein - 0 echipe rămase

12. Israel - 0 echipe rămase

13. Suedia - 1 echipă rămasă

14. Elveția - 1 echipă rămasă

15. România - 1 echipă rămasă 

16. Ungaria - 1 echipă rămasă

17. Danemarca - 1 echipă rămasă

18. Polonia - 1 echipă rămasă

19. Slovacia - 1 echipă rămasă

20. Norvegia - 1 echipă rămasă

21. Serbia - 1 echipă rămasă

22. Ucraina - 2 echipe rămase

23. Austria - 1 echipă rămasă

24. Cipru - 1 echipă rămasă

Suntem încă departe în clasamentul care contează!

Pe plan european, avem parte de cel mai bun sezon din ultimii cinci ani, dar suntem încă în ”subsolul” clasamentului care ne-ar putea acorda încă un loc în competițiile europene. În acest clasament, se iau în calcul rezultatele echipelor dintr-o țară în ultimele cinci sezoane. În cazul nostru, doar CFR Cluj a reușit să aducă puncte importante, dar nu a fost suficient. Potrivit kassiesa.net, România este pe locul 25 (cu un coeficient de 20.250), peste Bulgaria și la mică distanță de următoarea clasată, Ungaria.

Prezența pe locurile 18-28, acolo unde România încearcă să se mențină, asigură doar intrarea în turul 1 preliminar al Champions League pentru campioană și intrarea în turul 2 preliminar al Conference League pentru celelalte trei echipe calificate din campionat sau cupă în Europa.

Țara noastră este încă departe de locurile 16-17 (Ucraina - 28.500 și Danemarca - 27.625), care asigură intrarea campioanei în turul 2 preliminar din Champions League, sau de locul 15 (Elveția - 25.425), care asigură intrarea în același tur a două echipe, campioana și vicecampioana, și a unei formații în turul 3 preliminar din Europa League.

VIDEO - Dan Petrescu, interviu în exclusivitate pentru PRO TV

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!