Reacția lui Costel Gâlcă după eliminarea Universității Craiova din Conference League: "Frustrarea mea e mare! Atât am putut"
După 0-2 în turul din Slovenia, Universitatea Craiova a sperat că va întoarce soarta calificării la returul de pe Ion Oblemenco. Oltenii au condus de două ori după golurile lui Alexandru Mitriță (52') și Gregorio Sierra (72'), însă Maribor a egalat în ambele ocazie grație reușitelor lui Josip Ilicic (68') și Arnel Jakupovic (82'). Elvir Koljic a marcat în minutul 90+5 golul victoriei de palmares, 3-2.
Reacția lui Costel Gâlcă după eliminarea Universității Craiova din Conference League
Costel Gâlcă, antrenorul Universității Craiova, s-a declarat dezamăgit de modul în care echipa sa a încasat cele două goluri, după niște repuneri de la margine. În același timp, tehnicianul spune că formația sa "atât a putut" în această seară.
"O mare parte din calificare s-a jucat la Maribor, unde am făcut greșeli foarte mari. În meciul retur, cel de acasă, am avut o atitudine bună, am reușit să le închidem progresia. Știam că Maribor e o echipă de posesie și se asociază foarte bine. Am reușit să facem asta. Până la urmă, în a doua repriză am și înscris, dar, la fel ca la Maribor, am luat două goluri din faze care nu anunțatau nimic, din două auturi. Am deschis terenul și, la experiența pe care o aveau jucătorii din acea zonă, puteam să facem un fault tactic. N-am făcut acest lucru și ne-au marcat două goluri.
Îi felicit pe jucători pentru efortul extraordinar. Păcat că nu le-am putut oferi o bucurie suporterilor care au venit azi la stadion. Frustrarea mea personală este mare. Eram convins că puteam întoarce rezultatul, dar nu a fost așa.
Dezamăgirea e că am luat două goluri. Nu trebuia să primim niciunul. În acest moment, cred că atât am putut să facem. Echipa trebuie să crească de la meci la meci. Unde suferim mai mult în acest moment este pe faza defensivă.
Golul al treilea l-am marcat târziu. Am avut speranțe câteva zeci de secunde pentru o altă ocazie, am și șutat prin Bancu la poartă. Erau mulți jucători prin careu, dar au lăsat mingea să treacă. E păcat, jucătorii mei meritau mult mai mult. Am jucat contra unei echipe foarte bune și n-am putut întoarce acest rezultat", a spus Costel Gâlcă, la conferința de presă.
Universitatea Craiova se va concentra acum doar la competițiile interne. Pentru olteni urmează un meci cu Petrolul Ploiești în campionat, duminică, de la ora 19:00.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News