Reacția lui Grigoriy Babayan, antrenorului lui Astana, după victoria împotriva Corvinului
Corvinul Hunedoara - Astana s-a terminat 2-1.
Cele două echipe și-au dat întâlnire în joi seară, de la ora 21:00, în turul 3 preliminar al Conference League. Partida s-a disputat pe Stadionul Munincipal din Sibiu.
Reacția lui Grigoriy Babayan, antrenorului lui Astana, după victoria împotriva Corvinului
Hunedorenii au deschis scorul prin Antonio Manolache și au intrat la vestiare în avantaj. Bucuria elevilor lui Florin Maxim avea să se diminueze în minutul 62, când Ousmane Camora avea să egaleze și avea să dispară de tot doar 18 minute mai târziu, când Chinedu Geoffrey înscria golul de 1-2, care a și blocat tabela.
Grigoriy Babayan a vorbit pentru presa kazahă și a analizat meciul. Tehnicianul în vârstă de 44 de ani și-a lăudat staff-ul pentru analiza adversarilor. Mai mult, antrenorul de origine kazahă
„Am studiat bine adversarul, am urmărit toate meciurile din preliminarii. Este o echipă de un nivel foarte bun, arată un fotbal încrezător. În prima repriză le-am dat multă încredere și, sincer, nu am jucat așa cum am plănuit. E bine că în pauză jucătorii m-au auzit și în repriza secundă a ieșit o echipă complet diferită. Și încrederea pe care am dat-o adversarului în prima repriză, am reluat-o în repriza secundă, am jucat exact fotbalul pe care l-am planificat”, a declarat Babayan, pentru vesti.kz.
„Am schimbat începutul atacurilor noastre, au fost modificări ușor diferite. Adversarul nu a avut timp să ne acopere, am rupt presiunea. A fost foarte important pentru noi. Am avut un zbor lung, aici este un stadion foarte bun, cu suport bun. Ne-a fost greu, am avertizat echipa că va fi presiune în primele 30 de minute și așa s-a întâmplat. Victoria este foarte importantă pentru noi, dar încă nu s-a decis nimic. Mai avem în față un meci retur, pentru care trebuie să ne pregătim foarte bine. Nu se poate vorbi de subestimare. Corvinul este o echipă foarte bună. Acum ne gândim doar la meciul retur, nu ne uităm mult înainte. Corvinul este un adversar dur, așa că sarcina numărul unu este să învingem această echipă”, a concis antrenorul.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News