Universitatea Craiova - Zorya Luhansk | Basarab Panduru, impresionat de performanța lui Rădoi: "E a doua oară când reușește"
Universitatea Craiova s-a calificat în play-off-ul Conference League, după ce a eliminat Zorya, scor 3-0 (3-1, la general).
Meciul a reprezentat debutul lui Mirel Rădoi pe banca tehnică a Universității Craiova, iar oltenii au reușit să treacă peste eșecul din tur și să obțină o victorie clară golurilor marcate de Silva, Baiaram și Bancu.
Basarab Panduru, impresionat de Mirel Rădoi
Oltenii au reușit să întoarcă scorul din tur, iar Basarab Panduru și-a adus aminte de victoria obținută de Mirel Rădoi, la debutul pe banca naționalei U21, cu Portugalia.
"E a doua oară când el face asta, ca şi în Portugalia, la U21. Reuşeşte să elimine o echipă care mie mi s-a părut cea mai periculoasă. Rezultatul este incredibil, rezultatul este din calea afară de bun", a declarat Panduru la Orange Sport.
"E o seară incredibilă. FCSB avea mari şanse, 50-50 CFR-ul, iar după ce am văzut în primul meci Zorya mi s-a părut periculoasă. E o mare realizare cu 3 echipe în play-off, dacă anul trecut nu am reuşit să trecem de primul tur", a mai spus acesta.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News