Uraganul Tammy. Povestea lui Abraham, omul lui Mourinho. Roma - Feyenoord e LIVE pe Pro Arena și VOYO (22:00)
Finala Conference League e azi, live pe Pro Arena și VOYO, de la 22:00.
Sport.ro vă spune povestea lui Tammy Abraham, atacantul echipei AS Roma.
Tammy Abraham (24 de ani), fost jucător al lui Chelsea, a fost transferat de AS Roma vara trecută cu 34 de milioane de lire sterline.
Englezul a făcut un sezon de excepție pentru trupa lui Jose Mourinho, care va disputa finala din Conference League miercuri, 25 mai, împotriva lui Feyenoord. Partida poate fi văzută pe PRO Arena și pe VOYO, de la ora 22:00.
Arsenal, de două ori refuzată de Tammy Abraham
Abraham a avut de ales între echipele under 8 ale lui Chelsea și Arsenal și, într-un final, s-a alăturat academiei „albaștrilor”. Englezul a mai refuzat o dată Arsenal în momentul în care Roma, alături de Mourinho și directorul sportiv al echipei, i-au propus să vină în Italia și să dezvolte o echipă care nu mai câștigase demult un trofeu.
Drogba, complet răspunzător pentru alegerea făcută de englez
Tammy a declarat în multe rânduri că Didier Drogba este idolul său. Ivorianul, legenda de pe Stamford Bridge care a adus primul trofeu al Ligii Campionilor, a avut, de asemenea, cuvinte de laudă la adresa englezului.
„Drogba a crezut în tineri și, implicit, în mine. Mulți jucători traversează perioade mai rele și când am ajuns și eu în postura aceasta, Drogba tot m-a suportat și a crezut în ce pot realiza”, a spus Tammy Abraham pentru Chelsea FC.
Tammy Abraham, ținta abuzurilor
În 2019, Liverpool și Chelsea s-au duelat pentru Supercupa Europei, încheiat 2-2 în timpul regulamentar. Tammy Abraham (1,90 m) a ratat lovitura decisivă la loviturile de departajare, iar „Cormoranii” au învins-o pe Chelsea și au câștigat cupa (5-4 d.l.d). Pe rețelele de socializare, Abraham a fost ținta abuzurilor rasiale din cauza ratării din finală. Englezul a decăzut moral și a avut nevoie de o perioadă îndelungată pentru a-și reveni la forțele pe care le-a arătat în trecut.
În prezent, starul lui AS Roma valorează 45 de milioane de euro, conform transfermarkt. Daily Mail informează că United l-ar dori pe Tammy pe Old Trafford, dar Roma i-a setat deja un preț de 100 de milioane pentru a-l păstra la echipă. Chelsea îl poate readuce pe Stamford Bridge pe Abraham, dacă îi activează opțiunea de 67 milioane de lire sterline de a-l cumpăra înapoi. Acest lucru îi poate crea probleme Romei, mai ales că echipa de pe Olimpico dorește să-l păstreze cu orice preț.
Ce avere a strâns Abraham până la 24 de ani
Potrivit Stars Net Worth, Tammy Abraham deține o avere de peste 20 de milioane de euro. În 2015, englezul semna cu Chelsea și încasa peste un milion de euro în doi ani. Abraham își prelungea în 2017 contractul pe cinci ani, încasând aproape 13 milioane de euro.
Jose Mourinho, zgârcit cu laudele
„Tommy știe, refuz să-l laud și asta pentru că poate mai mult. Este un jucător bun și poate deveni și mai bun”, a spus Mourinho despre Tammy Abraham, conform Mirror.
- Tammy Abraham a înscris pentru AS Roma de 27 de ori în 57 de apariții.
- Englezul a disputat 63 de meciuri pentru Chelsea și a marcat 26 de goluri.
- Abraham a înscris patru goluri în Liga Campionilor, în 13 partide.
- Pentru echipa națională, fotbalistul a fost implicat în șapte meciuri și a înscris de trei ori.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News