VIDEO "Vor exista surprize în echipă?" Elias Charalambous a răspuns apăsat
Elias Charalambous și Risto Radunovic au susținut o conferință de presă marți seara, la Sofia, înaintea partidei CSKA 1948 - FCSB, din Conference League.
FCSB va întâlni, miercuri, de la ora 20:30, la Sofia, formaţia CSKA 1948 în prima manşă a turului 2 preliminar al Europa Conference League.
Înainte de CSKA 1948 Sofia - FCSB, meci programat miercuri de la 20:30, cipriotul de pe banca celor de la FCSB a fost întrebat dacă vor exista surprize în formula de start a roș-albaștrilor.
Elias Charalambous, răspuns amplu în conferința de presă
Cum la meciul cu Dinamo din etapa a doua, 2-1 pentru FCSB, tehnicianul în vârstă de 42 de ani l-a lăsat pe bancă pe Andrea Compagno și l-a introdus la pauză, Charalambous a fost chestionat și în privința vârfului clasic pentru partida cu CSKA.
"Așa cum am spus și cu Compagno săptămâna trecută, e vorba de reguli și trebuie să le respectăm. Djokovic e suspendat, dar avem un lot mare, avem mulți jucători de calitate care ne pot ajuta. Djokovic lipsește, dar are cine să în înlocuiască.
Ne-am fi dorit ca toți să fie disponibili, însă sunt sigur că cel care îl va înlocui își va face treaba bine. Surprize în echipă? În fiecare meci trebuie să luăm decizii pentru primul 11. Îi alegem mereu pe cei 11 pe care îi considerăm cei mai buni. Eu sunt foarte mulțumit de lotul pe care îl am la dispoziție", a declarat Elias Charalambous, în conferința de presă de la Sofia.
FCSB și CSKA 1948 Sofia vor juca, în dublă manșă, în turul secund din Conference League, a treia competiție intercluburi ca valoare din Europa. Turul va avea loc pe 26 iulie la Sofia (20:30, LIVE BLOG pe www.sport.ro), în timp ce manșa secundă se va disputa pe 3 august.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News