„E greu să găsești echipe slabe!” Concluziile lui Gică Popescu după victoria Farului cu Urartu
Farul Constanța s-a impus în prima manșă a turului al doilea al preliminariilor UEFA Conference League, scor 3-2 cu Urartu.
Constănțenii au reușit să câștige meciul de pe teren propriu cu gruparea din Armenia. Scorul a fost deschis de oaspeți, prin Maksimenko, în minutul 23, dar Tudor Băluță a egalat patru minute mai târziu. Farul a fost din nou condusă, în urma golului marcat de Zotko, în minutul 38, însă Adrian Mazilu a egalat înainte de pauză, cu un gol în prelungirile primei reprize.
Victoria campioanei României a fost adusă de Ionuț Larie, care a marcat în al cincilea minut de prelungiri, iar Farul se deplasează în Armenia cu un avantaj minimum.
Gică Popescu, mulțumit de jocul Farului
Președintele Farului, Gică Popescu, a vorbit după meci, mulțumit de prestația echipei și de rezultatul obținut, însă și-a exprimat nemulțumirea față de faptul că gruparea constănțeană nu a reușit să mai marcheze un gol.
„O primă repriză slabă, cea de-a doua excelentă, cu foarte multe ocazii. Din păcate, am reuşit un singur gol din cele şapte ocazii. O victorie este o victorie, trebuie să mergem acolo foarte atenţi, să facem un meci bun şi să obţinem calificarea.
În repriza a doua am făcut un joc bun atât defensiv, cât şi ofensiv.. E greu să găseşti echipe slabe, în această competiţie. Cred că pe ansamblu am făcut un joc bun, cu foarte multe ocazii pe a doua repriză.
(n.r. - despre meciul retur) Un meci greu. Dar dacă vrem să ne calificăm trebuie să strângem rândurile, să mergem acolo şi să nu mai facem aceleaşi greşeli precum în prima repriză”, a declarat Gică Popescu la finalul meciului conform Orange Sport.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News