VIDEO EXCLUSIV „Eu sunt plătit să mă antrenez și să joc!” Reacția lui Camora când a fost întrebat despre plecarea lui Petrescu + Ce a spus despre eliminarea din Conference League

CFR Cluj a reușit să câștige meciul cu Jablonec de pe teren propriu, 2-0. 

„Dubla” lui Gabriel Debeljuh a adus prima victorie a CFR-ului în Conference League, chiar în ultimul meci din faza grupelor. Campioana României a încheiat competiția pe ultimul loc în clasament, iar acum rămâne în calcul doar pentru campionat, acolo unde se află pe primul loc, la 8 puncte distanță de ocupanta locului secund, FCSB. 

Mario Camora a vorbit despre parcursul echipei în Conference League, punctând care au fost problemele care au dus la eliminare. Totodată, căpitanul ardelenilor le-a dedicat victoria fanilor prezenți la stadion. 

„Din păcate, știam dinainte că această victorie nu ne duce mai departe, dar nu numai financiar, dar și pentru moralul echipei. După acest parcurs, care nu a fost deloc bun în Conference League, era important să încheiem cu o victorie, cred că echipa a făcut un meci bun. 

E păcat că nu a fost acesta primul meci, dar nu avem ce să facem, trebuie să ridicăm capul. A fost bine că am câștigat, pentru moral și trebuie să ne odihnim, avem un meci important în weekend. Acasă, echipa a jucat mereu mai bine în competițiile europene, dar adevărul e că ei acolo au fost în prima repriză, dar să nu uităm că noi și în zece oameni am avut două ocazii clare pe final. 

Pentru spectatori, să vii în acest frig la stadion, un joc fără importanță de calificare, dar victoria e pentru ei, cei care au venit, le dedicăm lor victoria. Le doresc baftă ambelor echipe calificate, acum nu mă mai interesează Conference League, să câștige cine e mai bun. 

Niciun meci nu e ușor, nici în campionat, s-a văzut până acum. Noi trebuie să tragem tare în campionat, vrem să jucăm din nou în competițiile europene la anul, pentru asta trebuie să ne dorim să câștigăm titlul, ăsta e obiectivul de la începutul sezonului. Acum avem meciuri la fel ca ceilalți, nu jucăm noi mai mult, nu mai avem scuză.

Sperăm cu toții să se rezolve problemele financiare, merităm, echipa a făcut un campionat bun, nu am trecut în competițiile europene mai departe, dar pentru tot ce am făcut”, a declarat Camora la final. 

Întrebat despre posibila plecare a lui Dan Petrescu la naționala României, fundașul a avut un răspuns tranșant: „Cel mai bine ar fi să rămână Dan Petrescu la echipă, dar asta nu mai depinde de mine, eu sunt plătit să mă antrenez și să joc, e decizia lui și a patronului, ei pot spune”. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!