„Înapoi la școală!” Palmieri, luat la „palme” de un fost jucător al lui West Ham, după gafa de la golul marcat de FCSB
West Ham a câștigat duelul cu FCSB din prima etapa a grupelor Conference League, însă jocul englezilor a dezamăgit.
FCSB s-a aflat la conducerea meciului până în minutul 69, iar asta i-a nemulțumit pe englezi, care se așteptau la o victorie mult mai clară a favoriților.
Cel mai criticat jucător al lui West Ham a fost Emerson Palmieri (28 de ani), care s-a poziționat greșit la golul marcat de FCSB, în minutul 34.
Emerson, criticat de Cole
Carlton Cole (38 de ani), fost atacant cu peste 250 de meciuri în tricoul „ciocănarilor”, și-a permis chiar să trimită pe Emerson înapoi la școala de fotbal, pentru a-și consolida cunoștințele de bază în materie de fotbal.
„Asta e o chestie pe care o înveți la școală! Trebuie să meargă înapoi. Nici măcar nu s-a uitat vreo clipă în spatele lui”, a reacționat Carlton Cole.
Deși a reușit să marcheze în repriza secundă, Emerson a primit doar nota 3 din partea West Ham Zone: „A fost o seară de dat uitării. Să îl aducem pe Aaron Cresswell înapoi în echipa de start, vă rog!”
- 15,40 milioane de euro a plătit West Ham pentru a-l transfera pe Emerson de la Chelsea.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News