„Meci de excepție!” Trei jucători de la FCSB l-au impresionat pe Mihai Stoica în meciul cu West Ham: „O achiziție excepțională!”
FCSB a pierdut meciul cu West Ham United din runda inaugurală a grupelor UEFA Europa Conference League, scor 1-3.
Roș-albaștrii și-au început parcursul în grupele Conference League cu o înfrângere, asta după ce au intrat cu avantaj la pauza meciului disputat pe London Stadium. Andrei Cordea a deschis scorul în prima repriză, în minutul 34, din pasa lui Darius Olaru, marcând astfel și singurul gol al vicecampioanei României.
Englezii le-au năruit însă speranțele celor de la FCSB în a doua repriză. Bowen a egalat din penalty-ul comis de Ștefan Târnovanu în minutul 64, iar în minutul 74, Emerson și-a dus echipa în avantaj. Antonio a dat lovitura finală în minutul 90, asigurându-le „ciocănarilor” cele trei puncte.
Jucătorii care l-au impresionat pe Mihai Stoica în duelul de pe London Stadium
Managerul general de la FCSB, Mihai Stoica, a vorbit despre meciul cu West Ham, având cuvinte de laudă la adresa a trei jucători, Malcom Edjouma (25 ani), despre care a spus că a făcut un meci de excepție, Joonas Tamm (30 ani) și Andrea Compagno (26 ani), schimbat în a doua repriză cu David Miculescu.
„Au fost câţiva jucători care s-au ridicat la nivelul partidei, unii chiar au surprins, au jucat senzaţional deşi nu au experinţă în competiţii europene. Edjouma, meci de excepţie. (...) Scamacca a fost anihilat de Tamm. Tocmai de asta trebuie remarcat şi faptul că Compagno este o achiziţie excepţională, a făcut meciuri bune deşi am pierdut. Nu am arătat rău deloc”, a declarat Mihai Stoica la Orange Sport.
VIDEO - Rezumatul meciului West Ham - FCSB
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News