„Nu a fost o echipă net superioară!” Mihai Stoica a analizat meciul cu Nordsjaelland și a anunțat o revenire importantă! Atac dur: „Nu are nicio treabă cu fotbalul!” 

„Nu a fost o echipă net superioară!” Mihai Stoica a analizat meciul cu Nordsjaelland și a anunțat o revenire importantă! Atac dur: „Nu are nicio treabă cu fotbalul!”  Conference League

FCSB a remizat cu Nordsjaelland în prima manșă a turului al treilea al preliminariilor UEFA Europa Conference League, scor 0-0. 

Vicecampioana României nu a reușit să se impună în meciul de pe teren propriu, astfel că este obligată să câștige pe terenul danezilor, pe un gazon sintetic. Nordsjaelland a dominat meciul care s-a jucat pe stadionul Steaua și a avut cea mai mare ocazie, însă Ștefan Târnovanu și-a salvat echipa. 

FCSB ar fi putut marca dacă Andrea Compagno ar fi fost mai inspirat, însă Gigi Becali și Mihai Stoica sunt mulțumiți de rezultat. 

Mihai Stoica: „Rezultatul e bun!” 

Președintele Consiliului de Administrație de la FCSB, Mihai Stoica, a vorbit despre meciul de pe arena din Ghencea, mulțumit de rezultat, dar și de prestația mai multor jucători, pe care i-a lăudat. Oficialul vicecampioanei a evidențiat diferențele dintre FCSB și Nordsjaelland, punctând însă că gruparea daneză nu a fost net superioară echipei sale, dar și faptul că ar fi trebuit să primească penalty la un fault asupra lui Damjan Djokovic. 

Totodată, oficialul FCSB a anunțat revenirea în lot a lui Alexandru Băluță, care va fi una extrem de importantă pentru retur și a ținut să le închidă gura celor care l-au criticat pe Ovidiu Popescu. Jucătorul a intrat în startul partidei, în locul lui Adrian Șut, după ce mijlocașul s-a accidentat la încălzire. 

„Da, rezultatul e bun pentru că distanța dintre ei și noi era mare. De ce? Pentru că sunt o echipă net superioară nouă, pentru simplul fapt că au dat 3 milioane pe Ingvartssen care câștigă 800.000 de euro net. Pentru simplul fapt că refuză 18 milioane pe Nuamah, pentru faptul că noi am jucat, ei au avut trei meciuri la săptămână, noi am jucat la trei zile. 

Distanța se mărise, Șut se accidentase la încălzire, Băluță, jucător extrem de important, mai ales pentru un adversar ca Nordsjaelland, extrem de important, Miculescu la fel, absent. Ei aveau toată echipa, chiar își odihniseră titularii, nu au jucat toate cele 90 de minute la ultimul meci. Noi aveam nevoie de un rezultat strâns, chiar dacă mulți spun că suntem cu spatele la zid, că jucăm pe sintetic și va fi altceva. 

Da, va fi altceva. Ei și-au pierdut ambii fundași centrali care au jucat ieri, unul va fi suspendat, celălalt s-a accidentat, au meci duminică, deci e clar că trebuie să joace, iar noi am reușit, pentru asta mulțumim LPF, că ne-au facilitat asta, să avem o șansă. E finala clar, am spus înainte de meci că e finala, asta e o echipă foarte tare. 

Sunt mulțumit că am văzut jucători care au avut prestații foarte bune, e adevărat, nu toți, dar majoritatea, cel puțin linia defensivă toți au jucat foarte bine, iar Chiricheș și-a demonstrat valoarea pentru cum a jucat, cum a coordonat defensiva. Până la urmă, ei cu jocul ăsta colectiv cu totul ieșit din comun au ajuns la poartă mai deloc, ocaziile au fost în urma unei faze fixe. 

Compagno a avut o ocazie foarte mare, am avut penalty indiscutabil la Djokovic, eu zic că se poate da și la Octavian Popescu. Dacă era VAR, la Djokovic se dădea penalty, omul s-a dus acolo să facă fault. Nu contează, arbitrul l-a eliminat pe Nagalo și s-a speriat. 

În opinia mea nu a fost net superioară sub nicio formă. Ce joc colectiv? Joc colectiv fără să ajungi la poartă nu se pune. Jucătorul nu a fost eliminat că au jucat ei formidabil, ci pentru că am jucat noi, ăla nu a fost eliminat că a călcat pe o mină. Cei trei accidentați nu s-au accidentat că am fost noi la plimbare și erau curse pe teren, ci pentru că noi am jucat. Și noi am jucat în condițiile în care nu eram atât de fresh ca ei. 

Sigur că sunt favoriți, dar se joacă acolo pentru că acolo îl vom avea și pe Băluță. El și Miculescu vor începe de duminică să se antreneze cu echipa. Șut, nervosciatică, e posibil să fie și el în lot, doar că Ovidiu Popescu, cel care nu a făcut încălzirea pentru joc a intrat și a jucat excepțional. Cine nu l-a văzut pe Ovidiu Popescu jucând foarte bine în meciul ăsta înseamnă că nu are nicio treabă cu fotbalul, să mă ierte, înseamnă că ori nu e atent, ori nu se pricepe”, a declarat Mihai Stoica la Orange Sport. 

VIDEO - FCSB - Nordsjaelland 0-0 | REZUMAT

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!