Hagi, din nou Rege pentru pustii care viseaza la tricoul cu numarul 10! Tot ce trebuie sa stii despre Cupa Hagi Danone:

Hagi, din nou Rege pentru pustii care viseaza la tricoul cu numarul 10! Tot ce trebuie sa stii despre Cupa Hagi Danone: Cupa Hagi Danone 2012

Fundatia ”Gheorghe Hagi” impreuna cu Danone Romania continua si in acest an sa le ofere o sansa copiilor pasionati de fotbal. Cupa ”Hagi Danone” este gata pentru cel de-al treilea start, fiind deja cea mai importanta competitie fotbalistica din Romania pentru copiii cu varste cuprinse intre 10 si 12 ani.
 

Ca si la precedentele editii, evenimentul cuprinde doua turnee paralele: unul adresat copiilor legitimati la cluburile de fotbal, prezent in calendarul Federatiei Romane de Fotbal (Cupa ”Hagi”), si unul rezervat echipelor din scolile gimnaziale (Cupa ”Danone”). Conform regulamentului, castigatoarele celor doua competitii isi vor disputa, intr-un meci final, trofeul Cupei ”Hagi Danone” si, totodata, marele premiu: reprezentarea Romaniei la turneul international al Danone Nations Cup 2012, care va avea loc in Polonia.

Gheorghe Hagi, ambasadorul competitiei, va fi alaturi de micii jucatori care viseaza sa ajunga mari fotbalisti. ”Regele” fotbalului romanesc si Danone Romania ii vor ghida pe copii pentru a-si pune in valoare calitatile si pentru a descoperii principiile unei vieti sanatoase, bazate pe sport si o alimentatie echilibrata.

”Ma simt implinit atunci cand sunt inconjurat de copii veseli, care alearga dupa minge. Este un prim pas pentru ei pe lungul drum spre performanta. Prin ochii lor ma intorc in lumea copilariei mele, cand am avut un vis: sa fiu un mare fotbalist! Iar visul a devenit realitate si, de aceea, le spun copiilor sa-si urmeze Steaua norocoasa. Este loc pentru toata lumea sa reuseasca si pentru unii totul poate incepe chiar aici, alaturi de mine, la Cupa Hagi Danone”, a declarat Gheorghe Hagi.

”Pentru Danone copiii sunt foarte importanti, de aceea doua dintre programele de responsabilitate sociale ale companiei se adreseaza lor (Cupa Hagi Danone si Zambet pentru Viitor)! Danone promoveaza un stil de viata sanatos, prin alimentatie echilibrata si sport. Prin aceasta competitie dorim sa incurajam copiii sa regaseasca placerea de a face sport si chiar sa isi urmeze visul, asemeni lui Gheorghe Hagi, si sa devina o valoare a fotbalului romanesc de maine. Suntem bucurosi ca dupa primele editii, Cupa Hagi Danone a devenit o referinta atat pentru copiii pasionati de viata activa si sport cat si pentru lumea fotbalistica”, a declarat Stéphane Batoux, Director General al Danone Romania si Adriatica.

La evenimentul de anul trecut au participat 2.900 de jucatori, grupati in 217 echipe. in total, s-au disputat 257 de meciuri, insumand 7.510 minute. Aceste partide au fost urmarite de aproximativ 15.000 de spectatori, in cele 8 orase prin care a trecut caravana Cupei ”Hagi Danone”.

Marea castigatoare a competitiei de anul trecut – echipa Liceului ”Mircea Eliade” Bucuresti – a reprezentat Romania la Finala Internationala Danone de la Madrid, unde au participat 40 de tari de pe tot globul. in ultimul joc, cel pentru locurile 17-18, echipa Romaniei a pierdut in fata tarii gazda, Spania. Lovitura de incepere a acestui meci a fost data de Gheorghe Hagi. Partida dintre Spania si Romania, disputata pe stadionul ”Santiago Bernabeu”, a inregistrat in tribune o asistenta record: peste 45.000 de spectatori!

Turneul din acest an va avea urmatoarea structura:
Competitia destinata cluburilor – a debutat in septembrie 2011 cu faza judeteana. Castigatoarea din fiecare judet va participa la un turneu zonal cu 6 echipe. Se vor disputa sapte faze zonale in urmatoarele orase:

Galati – 24 – 25 martie 2012;
Rm. Valcea – 31 martie – 01 aprilie 2012;
Timisoara – 07 – 08 aprilie 2012;
Baia Mare – 21 – 22 aprilie 2012;
Sibiu – 28 – 29 aprilie 2012;
Suceava – 05 – 06 mai 2012;
Bucuresti – 12 – 13 mai 2012.

Competitia scolilor – se va disputa, in paralel cu cea a cluburilor, in orasele:
Galati – 24 – 25 martie 2012;
Timisoara – 07 – 08 aprilie 2012;
Suceava – 05 – 06 mai 2012;
Bucuresti – 12 – 13 mai 2012.

Scolile isi pot inscrie echipele pe site-ul www.cupahagidanone.ro sau prin intermediul inspectorilor scolari de educatie fizica.

Turneul final se va desfasura in perioada 29 mai – 01 iunie, la Cluj-Napoca. La acesta vor lua parte 8 echipe de club (castigatoarele celor 7 turnee zonale si Universitatea Cluj, campioana en-titre) si 6 formatii scolare (castigatoarele celor 4 turnee zonale, Liceul ”Mircea Eliade” Bucuresti, campioana en-titre, si echipa care va castiga turneul local al scolilor din judetul Cluj). Cele 14 echipe vor evolua separat, in doua intreceri paralele. Pe 1 iunie, de Ziua Copilului, campioana cluburilor va juca impotriva campioanei scolilor, intr-o finala care va decide reprezentanta Romaniei la turneul final Danone Nations Cup 2012.

Cupa ”Hagi Danone” este parte integranta a turneului de fotbal Danone Nations Cup, destinat copiilor intre 10 si 12 ani, si organizat de grupul Danone din anul 2000. La nivel mondial, Danone Nations Cup este cea mai importanta competitie fotbalistica pentru copii sub 12 ani, sustinuta de FIFA. Castigatoarea Cupei ”Hagi Danone” va reprezenta Romania la Finala Internationala Danone, la care vor participa 40 de tari. in toamna, in Polonia, campionii nostri se vor intalni cu marele fotbalist francez Zinedine Zidane, ambasadorul Danone Nations Cup. Meciurile se vor disputa la Varsovia, pe ”National Stadium”, arena de 58.000 de locuri care va gazdui in aceasta vara cinci partide de la turneul final al Campionatului European de fotbal, competitie organizata de Polonia si Ucraina.
Cupa ”Hagi Danone” este organizata cu sprijinul Ministerului Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului si al Federatiei Romane de Fotbal.

Informatii si fotografii oficiale vor fi disponibile pe site www.cupahagidanone.ro si pe pagina de Facebook a competitiei https://www.facebook.com/CupaHagiDanone.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!