"Aveam 2 ani cand tata a fost ucis! Apoi am curatat WC-uri si am schimbat asternuturi! Si de la scoala m-au dat afara". Sterling si-a spus povestea de viata in timpul Mondialului

Aveam 2 ani cand tata a fost ucis! Apoi am curatat WC-uri si am schimbat asternuturi! Si de la scoala m-au dat afara . Sterling si-a spus povestea de viata in timpul Mondialului Cupa Mondiala 2018

E campion al Angliei si vedeta a nationalei. In plus, e remunerat cu milioane de lire anual la campioana din Premier League. Dar numai el stie prin cate a trecut pana sa ajunga aici...

Raheem Sterling, mijlocasul de 23 de ani al nationalei Angliei si al lui Manchester City, si-a scris povestea incredibila de viata pe site-ul sportivilor, pe care a mai scris in aceasta saptamana si belgianul Lukaku.

Sterling a acceptat sa se destainuie si a povestit cum a ajuns fotbalistul care este astazi.

Mijlocasul nascut in Jamaica a povestit ca a avut o copilarie grea, el fiind crescut mai intai de bunica, pentru ca ulterior sa ajunga in Anglia, unde a curatat toalete si a schimbat asternuturi de pat alaturi de mama si sora sa.

"Cand aveam doi ani, tatal meu a fost ucis. Asta mi-a marcat intreaga viata. La scurt timp, mama a luat decizia de a ma lasa in Jamaica, alaturi de bunica. Ea a plecat in Anglia pentru a-si putea finaliza studiile si pentru a ne oferi o viata mai buna. Cativa ani am trait cu bunica, in Kingston, si imi amintesc cat de gelos eram pe ceilalti copii cand ii vedeam cu mamele lor. Bunica a fost incredibila, dar orice copil vrea sa fie aproape de mama la acea varsta. Ii multumesc lui Dumnezeu ca am avut fotbalul", sunt cuvintele asternute de Sterling in articolul de pe The Players Tribune.

Acum vedeta a Angliei, Sterling a mai povestit ca dupa varsta de 5 ani a ajuns la Londra, unde mama sa lucra ca menajera. El si sora sa o ajutau sa curete toalete si camere de hotel.

"Ma certam cu sora mea. Ne trimiteam unul pe celalalt sa curete toaletele, pentru ca era mai bine la schimbatul asternuturilor. Singura parte buna era ca stiam ca la final mama ne lasa sa ne luam ce voiam de la un tonomat. Eu imi luam mereu Bounty", a mai scris el.

Sterling a mai recunoscut ca a avut probleme la scoala primara si a fost dat afara pentru o perioada, pentru ca era prea neascultator. El s-a schimbat in momentul in care a vazut un grup de copii jucandu-se si razand: "Am vrut sa fiu si eu ca ei. Eu eram introvertit, tacut. Din ziua aceea m-am schimbat, iar dupa vreun an m-au primit inapoi la scoala la care mersesem initial".

Norocul lui Sterling a fost reprezentat de intalnirea lui Clive Ellington, un barbat care avea grija de copiii fara parinti din comunitatea in care pustiul traia.

"M-a intrebat ce imi place sa fac si i-am zis ca iubesc fotbalul. M-a luat la o echipa micuta de amatori, iar din ziua aia am facut un singur lucru: fotbal, fotbal si iar fotbal. Ca un obsedat", a mai povestit el.

Cand avea 10 ani, Sterling a fost ofertat de Fulham si Arsenal, dar a ajuns la QPR: "Voiam la Arsenal, este cea mai mare echipa din Londra. Dar mama mi-a spus ca pot fi alti 50 de baieti la fel de buni intr-o grupa. La o echipa mare, esti doar un numar. La o echipa mai mica, te poti construi pe tine", a mai scris Sterling.

Raheem Sterling spune ca cel mai fericit moment din viata sa a fost atunci cand i-a cumparat mamei sale o casa.

"Unii spun ca-mi plac blingurile, ca-mi plac diamantele. Ce imi place este fericirea familiei mele. (...) Nu voi lasa pe nimeni sa imi fure bucuria, nici sa ma puna la pamant" - Raheem Sterling.
"Anglia este locul in care un baiat neastamparat vine fara nimic si poate ajunge sa isi traiasca visul" - Raheem Sterling.
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!