Cel mai ghinionist fan din lume! Sotia nu l-a lasat sa vina in Rusia: a ajuns celebru in toata lumea dupa gestul facut de prietenii lui | FOTO
Sase suporteri mexicani au oferit una dintre povestile Campionatului Mondial din Rusia.
Sase mexicani s-au hotarat in 2014 sa mearga impreuna in Rusia pentru a-si sustine nationala. Cei sase prieteni au strans bani, si-au cumparat o rulota pe care au vopsit-o in culorile Mexicului si au facut toate pregatirile pentru calatoria pana in Rusia. Numai ca unul dintre ei a fost oprit acasa de sotie.
Javier, suporterul ghinionist, nu si-a putut convinge sotia sa-l lase sa mearga alaturi de prieteni in Rusia, insa gestul facut de ceilalti cinci membri ai grupului l-au facut vedeta pe mexican. Prietenii lui au creat un carton in marime naturala cu Javier, iar pe tricoul acestuia au scris: "Sotia mea nu m-a lasat sa vin!".
Dupa ce au ajuns in Rusia, mexicanii l-au luat pe "cartonatul Javier" prin toate locurile prin care au mers si au postat imaginile pe Facebook.
sursa foto: Facebook
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News