Mondialul in care nu a existat 'cel mai bun': fotbalul si povestea cinematografiei! Concluziile lui Mihai Mironica dupa Cupa Mondiala

Primele zile de dupa marea finala a Cupei Mondiale ii vor fi dedicate arbitrului. Apoi, pe masura ce praful se va asterne pe amintirile legate de acest meci istoric, frustrarile legate de marile controverse vor disparea. Sigur, doar la croati va fi nevoie de cateva generatii pentru a fi data uitarii furia determinata de arbitrul primei si cine stie, ultimei lor finale mondiale pentru mult, mult timp. Aceasta generatie a lui Modric, Rakitic si Mandzukic si-a spus ultimul cuvant la un Mondial si cine stie cand va mai fi data una de un asemenea calibru de catre Croatia. Poate peste alti 20 de ani, cat sunt acum de la semifinala generatiei lui Suker, poate peste mai mult, mult mai mult timp.

Da, Franta a marcat primul gol incorect, nu a fost fault asupra lui Griezmann. Nu, nu cred că penalty-ul a fost dictat incorect la al doilea gol francez, miscarea mainii il incrimineaza pe jucatorul croat care face acel hent. Trebuie sa fii precaut mereu in privinta mainilor in propriul careu. Cred ca a fost nu doar o victorie a Frantei in aceasta finala, dar si o victorie a sistemului VAR care si-a aratat utilitatea si in cel mai important meci. Sigur ca apare intrebarea de ce nu s-a judecat prin VAR si lovitura libera de la primul gol, dar o regula nescrisa spune ca doar faze precum penalty-urile, ofsaidurile la gol sau faulturile de cartonas rosu sunt judecate astfel.

Desemnarea lui Luka Modric drept cel mai bun jucator al Mondialului a fost la fel controversata ca si castigarea titlului mondial de catre Franta. Modric a fost bun, foarte bun, Franta a fost solida, stralucitoare uneori, dar nu s-au detasat. Asta a fost, de fapt, marea poveste a acestui Mondial: nicio echipa, niciun jucator nu au parut sa fie clar cea mai buna, cel mai bun. Nici golgeterul, Harry Kane, nu a parut sa fie cu adevarat cel mai mare marcator.

Franta nu are stralucirea campioanei mondiale de acum 20 de ani, acea trupa magnifica a lui Zidane, Henry, Deschamps Petit, Blanc, Barthez, Lizarazu avea nu mai multa, ci mult mai multa clasa decat proaspata campioana mondiala antrenata de Deschamps. Insa, daca acest Mondial nu a avut o campioana precum alte echipe legendare, a avut o buna clasa de mijloc, multe formatii de o valoare decenta.

Franta ramane o campioana mondiala a paradoxurilor: fundasii sai centrali au fost mai periculosi decat varful cu care a jucat Deschamps meci de meci. E o performanta sa fii atacantul titular al campioanei mondiale si sa nu marchezi niciun gol. Cel mai tanar jucator al echipei, singurul adolescent din grup, Mbappe, a fost cel mai dezinvolt, cel mai bun francez la acest Mondial. Numele cel mai sonor al echipei, Griezmann, a fost departe de asteptari. Portarul Lloris a fost excelent pana la finala in care a comis-o in stilul Karius.

Povestea fotbalului este povestea cinematografiei. Pe vremuri aveam uriasi actori, mari povesti transpuse pe ecran cu filmari clasice, limitate tehnic. Acum computerul este cel mai bun actor si scenarist. Asa si-n fotbal, legendele de demult nu aveau parte de o punere in scena pe masura maretiei lor. Acum, echipe si fotbalisti fara ceva exceptional in prestatia de la Mondial sunt potentati de lumini, de luciu, de camerele tv care zboara in jurul lor.

Suporterule, bine ai venit in epoca ambalajului.