Trei hoti au incercat sa dea MAREA LOVITURA in timpul meciului Anglia - Suedia! S-au imbracat in tricoul nationalei si au dat spargerea la un magazin de bijuterii | VIDEO
Sfertul de finala dintre Anglia si Suedia nu a fost urmarit chiar de toata lumea :)
Trei suedezi au profitat de faptul ca intreaga tara era conectata la partida din Rusia si au vrut sa dea marea lovitura. Cei trei, imbracati in tricourile echipei nationale, au dat o spargere la un magazin de bijuterii din Stockholm.
Chiar daca nu era nimeni pe strazi si nimeni prin preajma pentru a-i observa, cei trei si-au luat cu ei un amic care sa le filmeze isprava. Alarmele magazinului s-au declansat la ora 16:08, ora locala, la fix opt minute de la startul partidei cu Anglia.
"Ancheta este in desfasurare si cautam faptasii", a declarat pentru Aftonbladet, Anna Westberg, purtatoarea de cuvant a politiei din Stockholm.
Cei trei erau inarmati cu un ciocan, un cutit si un topor.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News