Presa bosniacă a analizat în detaliu echipa lui Mircea Lucescu și a scris atât despre tradiția fotbalistică, cât și perspectivele actuale ale naționalei.

Bosniacii au analizat România înaintea debutului în preliminariile CM 2026

România a fost una dintre cele 13 echipe participante la primul Campionat Mondial din 1930 și a acumulat șapte prezențe la turneul final de-a lungul timpului. Cea mai mare performanță a fost sfertul de finală atins în 1994 de "Generația de Aur", condusă de Gheorghe Hagi.  

În prezent, România se află într-un proces de reconstrucție, cu o generație tânără care a prins încredere după calificarea la EURO. 

Presa bosniacă notează că naționala României le va pune probleme serioase și că "va fi, probabil, cea mai dificilă deplasare", în cuvintele lor.

"România este în plin avânt, s-a creat mult așteptatul cult al echipei naționale, iar suporterii sunt convinși, după mult timp, că a venit momentul să pună mâna pe acel Mondial. Campionatul European a fost o experiență extraordinară, iar calificările pentru acesta, precum și recent încheiata Liga Națiunilor, au contribuit la câștigarea încrederii și la construirea unei mentalități de învingători, pe care această Românie o are, fără îndoială, după ani de zile.

Când adăugăm la asta atmosfera incandescentă de pe Arena Națională din București, împreună cu aura omniprezentă a „Maradonei din Carpați“, adversarii selecționatei lui Serghei Barbarez vor avea parte de o misiune grea la debut, un oponent redutabil pe ceea ce va fi, probabil, cea mai dificilă deplasare din calificări", au scris bosniacii de la sportskipuls.ba.

Cele două echipe s-au întâlnit de șase ori, iar România are un bilanț favorabil: patru victorii și două înfrângeri. Ultimele meciuri au fost în Liga Națiunilor 2022, când Bosnia a câștigat cu 1-0 la Zenica, iar România s-a impus clar cu 4-1 la București.