"A fost ultimul meu meci la Astra!" Dani Coman si-a anuntat plecarea dupa infrangerea din Cupa! Raspunsul sau cand a fost intrebat daca merge la Rapid: "Nu am ce sa caut acolo!"

Astra a pierdut si finala Cupei Romaniei, dupa ce a retrogradat in Liga 2. 

Dani Coman a anuntat ca si-a dat demisia din functia de presedinte al Astrei. Fostul portar a dezvaluit ca decizia sa a fost luata cu mult timp in urma, insa a ramas din respect pentru fotbalisti. 

"A fost un meci greu, un meci pe care puteam sa il castigam. Am demonstrat si in aceasta seara ca avem jucatori de valoare, care atunci cand vor sa joace, o fac foarte bine. Nu cred ca ei merita sa retrogradeze. 

La cum il cunosc pe domnul Niculae, nu cred ca va desfiinta echipa, este creatia dumnealui, a sustinut echipa indiferent de dificultati pentru copilul dansului si sunt convins ca nu va renunta

A fost ultimul meu meci la Astra, am avut o discutie cu jucatorii in vestiar, i-am anuntat. Imi pare rau ca nu am putut face mai mult pentru ei, poate vine un alt presedinte care poate face mai mult, ei merita mult mai mult. 

E o decizie luata cu mult timp in urma, dar din respectul pe care l-am avut pentru jucatori am decis sa raman pana la final, indiferent de situatia in care anticipam ca vom ajunge", a spus Dani Coman la finalul meciului. 

Intrebat daca va merge la Rapid, Coman a oferit un raspuns transant: "La Rapid voi merge, imi voi face un abonament la tribuna oficiala si o sa merg meci de meci. Nu am ce sa caut la Rapid, poate sa merg in galerie, ca doar galeria ma vrea.

Si ca sa fiu mai sincer, nu ma voi duce, chiar daca ma vor ei candva". 

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!