Baia Mare s-a răzgândit! Meciul cu Univ. Craiova din Cupă nu se va mai disputa în Bănie. Ce stadion au ales băimărenii
Duelul din Cupa României dintre Baia Mare și Universitatea Craiova ar fi trebuit să se dispute pe „Ion Oblemenco”, în urma unei discuții între patronii celor două echipe.
Se pare însă că organizatorii au revenit asupra deciziei, iar meciul se va disputa la Baia Mare, așa cum era programat inițial.
Meciul cu trupa lui Laurențiu Reghecampf, din optimile de finală ale Cupei României, se va disputa până la urmă pe stadionul ”Viorel Mateianu” din Baia Mare, și nu pe ”Ion Oblemenco”, așa cum se înțeleseseră inițial cele două cluburi.
Universitatea Craiova venise cu propunerea ca meciul cu CS Minaur Baia Mare să aibă loc în Bănie, potrivit Graiul Maramureșului, urmând ca toate cheltuielile să fie suportate de finanțatorul Mihai Rotaru, însă totul a căzut în ultima clipă din cauza Primăriei Municipiului Craiova. ”Da, am convenit cu cei de la Baia Mare să jucăm meciul din optimi pe terenul nostru, dar Primăria Craiova nu și-a dat acceptul în cele din urmă, fiindcă gazonul de pe ”Ion Oblemenco” este proaspăt schimbat”, ne-a declarat un oficial al Universității Craiova. În perioada următoare, stadionul ”Ion Oblemenco” va găzdui trei meciuri în decurs de 10 zile: Universitatea Craiova – Academica Clinceni (18 octombrie, Liga 1), U Craiova 1948 – Gaz Metan Mediaș (22 octombrie, Liga 1), U Craiova 1948 – Sepsi Sf. Gheorghe (28 octombrie, Cupa României). Al patrulea ar fi trebuit să fie cel dintre Minaur și Universitatea Craiova (27 octombrie), dar Primăria Craiova a considerat că suprafața proaspăt instalată ar fi fost... suprasolicitată.
Ca atare, Primăria Municipiului Baia Mare, în subordinea căreia activează clubul Minaur Baia Mare, a luat decizia urgentă ca meciul din optimi să se desfășoare pe Stadionul ”Viorel Mateianu”, urmând să fie închiriată o nocturnă mobilă, prețul acestei instalații costând aproximativ 60.000 de euro. Spre exemplu, CS Hunedoara a achitat pentru o nocturnă mobilă în jur de 30.000 de euro pentru a putea susține meciul din șaisprezecimi cu FCSB pe terenul grupării de Liga 3.
Costurile închirierii nocturnei vor fi suportate, o parte, din încasările pe bilete, prețul urmând să fie 50 de lei pe bilet, iar cealaltă parte să fie acoperită de la bugetul local. 4.000 de spectatori vor putea fi prezenți la meciul din 27 octombrie (ora 18.00), asta însemnând jumătate din capacitatea totală a stadionului ”Viorel Mateianu”.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News