Ce a avut de zis Bernd Storck după eșecul de la Sfântu Gheorghe
Sepsi OSK a pierdut ”acasă” cu Universitatea Craiova, scor 1-3.
Cele două echipe s-au întâlnit duminică după-amiază la Sfântu Gheorghe, pentru confruntarea din etapa cu numărul 24 din campionat. După ce au deschis scorul, covăsnenii au pierdut în cele din urmă partida.
Ce a avut de zis Bernd Storck după eșecul de la Sfântu Gheorghe
Bernd Storck, antrenorul principal al lui Sepsi OSK, a vorbit despre evoluția elevilor săi și a subliniat faptul că echipa a avut multe șanse de a marca, doar că nu a fost decisivă în ultima jumătate.
De asemenea, Bernd Storck a precizat că Istvan Kovacs e cel mai bun arbitru din România, însă consideră că centralul nu a luat cele mai bune decizii duminică, la Sfântu Gheorghe.
”Sunt prea multe prelungiri. E mult prea mult. Am avut multe şanse să marcăm. Aşa e fotbalul. Nu caut scuze. Fotbalul a fost împotriva noastră. S-au luat decizii greşite. Trebuie să le acceptăm şi să mergem mai departe. A fost un duel clar, arbitrul s-a dus să vadă. Chiar nu ştiu.
E cel mai bun din ţară, dar azi nu a fost norocos cu deciziile. Nu a fost uşor după 1-1. Cosmin Matei a avut o ocazie mare să marcheze pentru 2-1. Apoi a fost o nouă fază de arbitraj. Poţi să dai, poţi să nu. Vom vedea ce se întâmplă. Totul e în mâinile noastre”, a spus Bernd Storck după meci.
Sepsi OSK - Universitatea Craiova 1-3
Gabriel Debeljuh a deschis scorul în minutul 33, iar Jovan Markovic și-a rescumpărat greșeala de la golul covăsnenilor în minutul 45+2, restabilind egalitatea.
În repriza secundă, Elvir Koljic a fructificat o lovitură de la 11 metri cu un șut violent la vinclul porții în minutul 74, iar Alex Crețu a închis tabela de marcaj în minutul 84.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News