Corvinul - CFR Cluj 4-0 | Au reușit imposibilul! Trupa lui Mutu, făcută KO la Hunedoara
Într-o atmosferă senzațională creată de suporterii hunedoreni, Corvinul a învins-o fără drept de apel pe CFR Cluj, scor 4-0, în sferturile de finală ale Cupei României.
Clujenii au rămas în zece jucători încă din al zecelea minut al partidei, după eliminarea lui Tachtsidis, care și-a lovit un adversar cu cotul în figură. Echipa lui Mutu a irosit șanse importante de gol, iar gazdele s-au răzbunat pe finalul primei reprize, când Lică a deschis scorul.
După pauză, Corvinul a continuat spectacolul, iar Coman a marcat pentru 2-0 cu un șut din fața porții lui Sava.
Portarul de la CFR Cluj a fost învins pentru a treia oară în minutul 67, la o execuție splendidă a lui Pîrvulescu, din exteriorul careului.
Pop a stabilit scorul final în prelungiri, când s-a înălțat foarte bine la o centrare venită din corner și a înscris cu capul în poarta fostei campioane a României.
Corvinul Hunedoara - CFR Cluj 4-0
Min. 90+3: Gol Corvinul! Pop se înalță la o centrare venită din lovitură liberă și înscrie cu capul.
Min. 88: Ocazie Corvinul! Pîrvulescu șutează dintre patru adversari, dar trimite pe lângă poartă.
Min. 67: Gol Corvinul! Pîrvulescu are o execuție de excepție din afara careului și înscrie pentru 3-0.
Min. 50: Gol Corvinul! Coman primește balonul în fața porții și marchează pentru 2-0.
Min. 44: Gol Corvinul! Lică șutează precis din interiorul careului și îl învinge pe Sava.
Min. 28: Ocazie CFR Cluj! Muhar se înalță la o centrare venită din corner și trimite cu capul în bara transversală.
Min. 27: Ocazie CFR Cluj! Michael scapă singur spre poartă după o eroare în defensiva Corvinului, dar portarul Lefter respinge în corner.
Min. 10: CFR Cluj rămâne în zece jucători! Tachtsidis este eliminat după ce își bruschează un adversar.
Min. 2: Ocazie Corvinul! Lupu șutează de la distanță, dar balonul trece pe lângă poarta lui Sava.
Min. 1: Începe partida!
Corvinul Hunedoara: Lefter - Velisar, Lică, Manolache, Iacob - Hrezdac, Bradu - Neacșa, Lupu, Pîrvulescu - Coman
Rezerve: Blaga, Pop, Nicolae, Ion, Chindriș, Hergheligiu, Câmpan, Mitran, Predică
Antrenor: Florin Maxim
CFR Cluj: Sava - Camora, Mogoș, Boben, Manea - Muhar, Keita, Tachtsidis - Deac, Michael, Otele
Rezerve: Hindrich, Alexandru, Mamic, Aussi, Filip, Fica, Falco, Serebe, Bîrligea
Antrenor: Adrian Mutu
Aflată pe locul trei în play-off-ul din Liga 2, dar fără drept de promovare, Corvinul Hunedoara speră să continue seria rezultatelor bune din Cupa României.
De cealaltă parte, CFR Cluj se află într-o situație dificilă în campionat, iar câștigarea Cupei României i-ar garanta prezența în cupele europene, în sezonul viitor.
În iunie 1988 au mai jucat hunedorenii sferturi de finală în Cupă, pierzând 2-4 la Dinamo București, în vreme ce pentru CFR Cluj palmaresul e mult mai consistent. Patru trofee au cucerit, ultimul obținut în 2016, plus o finală disputată în 2013!
Florin Maxim (43 ani), tehnicianul de la Corvinul Hunedoara i-a fost secund lui Adrian Mutu (45 de ani) la FC Voluntari pentru 11 meciuri, în 2018.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News