VIDEO Cum își bate joc FCSB de Cupa României. Eterna vicecampioană s-a făcut de râs în al patrulea sezon consecutiv din competiție
Echipa lui Gigi Becali a fost eliminată din Cupă după 0-2 cu FC U Craiova.
FCSB a fost eliminată încă din faza grupelor din Cupa României, după 0-2 joi seara cu FC U Craiova, meci în care echipa lui Gigi Becali și Elias Charalambous a folosit multe rezerve, cu ”nume” însă.
Nu este prima dată când FCSB desconsideră competiția aliniind rezervele.
În ultimele patru sezoane s-a întâmplat mai mereu așa, iar formația lui Becali a fost de fiecare dată eliminată devreme: în optimi în 2020-2021 (0-1 cu marea rivală Dinamo), din nou în optimi în 2021-2022 (0-3 cu FC Voluntari după ce FCSB nu s-a prezentat la meci) și încă din faza grupelor în 2022-2023 și acum în 2023-2024.
FCSB a sacrificat Cupa degeaba în ultimele sezoane
Sacrificarea Cupei nu a adus vreun rezultat notabil în campionat: FCSB a terminat pe locul 2 în șapte din ultimele opt ediții din Liga 1, plus contraperformanța din sezonul 2019-2020 - locul 5 la final.
În actualul sezon, echipa este în schimb lider în campionat după 18 etape, cu cinci puncte peste principalele urmăritoare, CFR Cluj și CS Universitatea Craiova.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News