Dan Petrescu anunță marea problemă a lui CFR Cluj: "O să vedeți că vom suferi aici"
CFR Cluj s-a calificat în semifinalele Cupei României, după ce a învins pe teren propriu FC Argeș, scor 1-0.
Unicul gol al meciului din Gruia a fost marcat de Ernal Krasniqi, în minutul 89. În penultimul act al Cupei României, CFR Cluj va întâlni Sepsi, în deplasare.
Dan Petrescu, după CFR Cluj - FC Argeș 1-0
După meci, Dan Petrescu s-a arătat mulțumit de rezultat, de calificare, însă a avertizat din nou că nu are o bancă de rezerve destul de solidă din cauza numeroaselor plecări, fapt care îi va pune probleme campioanei în acest final de sezon.
"A fost un meci greu, ați văzut prima repriză și voi. Am avut foarte mulți jucători tineri, cred că erau 4 U21. O echipă tânără, cu jucători fără meciuri și s-a văzut. Un meci echilibrat. Au intrat jucătorii cu meciuri în picioare, cu experiență și era important să nu prindem prelungiri. Ar fi fost foarte greu. Mă bucur foarte mult pentru această victorie. 1-0 nu am mai avut de foarte mult timp. Mă bucur că n-am luat gol, am câștigat, suntem în semifinale și nu s-a accidentat nimeni.
Aș fi vrut să am un jucător înaintea lui Krasniqi pe teren și să mai fie și el rezervă. Așa ar fi fost un lot de mare calitate. Krasniqi a mai intrat o dată cu Argeșul și a dat gol. Mi-e greu să-l țin rezervă. Au plecat Roger, Malele. Ei ar fi jucat azi. Aici am suferit noi și suferim în continuare. În următoarele meciuri o să vedeți că vom suferi la schimbări.
Mi-ar fi plăcut să fie un meci pe teren neutru în semifinale. Am jucat azi al 54-lea meci. Jucăm în deplasare cu Sepsi, ei au câștigat Cupa, sigur se bazează pe Cupă pentru că în campionat nu mai au nicio șansă. Să vedem cum voi fi noi, ce lot vom avea, ce probleme. O să vrem să câștigăm, dar lume să înțeleagă că și azi... peste două zile avem meci cu FCSB.
Îmi pare bine că nu pierdem de câteva meciuri. Când nu pierzi e foarte bine. Moralul e bun, suntem în obiectiv. Până acum e un an bun, dar nu o să ne ierte nimeni", a spus Dan Petrescu.
S-au stabilit semifinalele Cupei României! Când și unde se joacă meciurile
-
Sepsi OSK - CFR Cluj
-
U Cluj - UTA Arad
Meciurile se joacă în jurul datei de 26 aprilie, într-o singură manșă, pe terenul lui Sepsi, respectiv U Cluj.
Finala Cupei României din acest sezon se va disputa la data de 24 mai. Stadionul ultimului act nu a fost anunțat încă de FRF.
Deținătoarea Cupei României este Sepsi OSK. Covăsnenii s-au impus în finala de anul trecut contra lui FC Voluntari, scor 2-1.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News