GALERIE FOTO Dan Petrescu n-a mai rezistat! Gestul făcut la pauza meciului CFR Cluj - Universitatea Craiova
Meciul dintre CFR Cluj și Universitatea Craiova se disputa pe stadionul din Gruia, în etapa a treia din Superliga României, sezonul 2024-2025.
În minutul 45 al meciului, centralul Marcel Bîrsan i-a acordat al doilea cartonaș galben lui Mohammed Kamara după un fault dur asupra lui Luis Paradela, astfel că fosta campioană va fi nevoită să joace o repriză în inferioritate numerică.
Decizia l-a nemulțumit pe Dan Petrescu, antrenorul ardelenilor, care s-a dus ”glonț” către Marcel Bîrsan imediat după ce arbitrul a fluierat finalul primei părți a meciului.
Dan Petrescu a avut o criză de nervi în drumul spre vestiare și i s-a adresat arbitrului, care l-a ignorat, continuându-și drumul. ”Brusucul” a fost stăpânit cu greu de către ceilalți oficiali ai gazdelor.
CFR Cluj și Universitatea Craiova luptă în Conference League
CFR Cluj a început sezonul european cu un 0-0 acasă cu modesta Neman Grodno în preliminariile Conference League, fază de care nu a reușit să treacă nici în sezonul precedent.
Universitatea Craiova stă și mai rău după 0-2 în deplasare cu NK Maribor din Slovenia, după ce în edițiile precedente a fost eliminată tot în preliminariile Conference League inclusiv de o echipă din Albania.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News