FC Botoșani a obținut o victorie la scor în fața Argeșului în Cupa României (3-0), iar Iftime a considerat că în aceste condiții declarațiile lui Coman, care a acuzat arbitrajul, au fost nepotrivite.
"Dacă luam gol în repriza a doua, se făcea 1-1 și meciul era mai greu. Când bați cu 3-0… Astea cu arbitrul… Sunt lucruri târzii, nu mai contează. La 3-0, eu cred că ar fi bine ca Dani Coman să ia o pauză de la comentarii. Asta e viața, și noi am pierdut după ce am condus, în ultimele minute. Ăsta e fotbalul. Nu poți să comentezi la 3-0", a spus Valeriu Iftime, potrivit Sportpesurse.
Iftime l-a felicitat pe Pap
Piteștenii au avut două ocazii mari de a înscrie, dar portarul oaspeților, Eduard Pap, a avut intervenții salvatoare.
"Eu l-am felicitat pe Pap pentru că a avut două intervenții mari, deși l-am criticat de vreo 10 ori până acum. Ăsta e Pap, portar de mare reflex! Au fost două ocazii senzaționale. Dacă noi nu apăram la una dintre ele, lucrurile se schimbau foarte mult. Așa cred eu. Erau pe val și puteam avea probleme. Faptul că avem un portar bun, de reflex, ne-a scos! După care am dat două goluri", a mai spus Iftime.
Finanțatorul Botoșaniului a ținut să puncteze în final că lucrurile funcționează bine la echipa sa, deși cu doar câteva lucruri lucrurile nu arătau deloc bine pentru clubul pe care îl patronează.
"Am avut reacții bune. La Botoșani, lucrurile chiar funcționează. E o mare încredere acum, avem 4-5 meciuri în care nu am pierdut. Și am avut cumva și ghinion, nu am putut bate la Galați, unde am avut ocazii și am dat un gol care a fost anulat la centimetru", a spus Valeriu Iftime.
Pentru FC Botoșani urmează duelul cu FCSB, programat pe 08 decembrie, de la ora 20:30, în etapa a 19-a din Superliga.