Decizie de ultimă oră luată de FC Bihor, adversara lui FCSB și Dinamo din Cupa României
FC Bihor închiriază nocturnă mobilă pentru meciurile cu FCSB și Dinamo
"Am început discuțiile pentru nocturna mobilă. Pot să vă asigur că FC Bihor poate să joace acasă, indiferent de ora care se va stabili de către televiziuni și FRF. Seara, noi suntem pregătiți. Vom avea nocturnă mobilă.
Legat de organizarea meciurilor, așteptăm să aflăm și noi orele la care se vor juca. Încă nu am discutat legat de bilete, o să vedem săptămâna viitoare. Precizez că suporterii pot intra cu abonamentele la meciurile din campionat și din Cupa României.
Mă bucur mult că putem aici, la Oradea, să vedem cele mai iubite echipe din România, FCSB și Dinamo", a spus George Tătar, președintele lui FC Bihor, într-o conferință de presă susținută joi.
Florin Farcaș, antrenor FC Bihor: "O mândrie ca atât FCSB cât şi Dinamo să revină la Oradea"
FC Bihor a început bine sezonul din Liga 3, având două victorii în primele două jocuri din seria 7, iar antrenorul Florin Farcaș a prefațat și el duelurile din Cupa României.
"Pentru fotbalul bihorean este o onoare şi o mândrie ca atât FCSB cât şi Dinamo să revină la Oradea. Iubitorii fotbalului îşi doresc asta de foarte mulţi ani. Pentru noi şi pentru tot ce înseamnă mişcarea fotbalistică orădeană este un lucru fantastic.
Sperăm din tot sufletul ca la cele două jocuri lumea să fie în număr cât mai mare alături de noi, pentru că aşa cum a fost şi la jocul cu FC Argeş, atmosfera a fost una frumoasă, iar jucătorii au simţit asta şi cred că şi ei au contribuit la acest succes frumos, de a ne califica mai departe", a spus Florin Farcaș.
Programul meciurilor din Cupa României
- 27 septembrie 2023 (etapa 1)
- 1 noiembrie 2023 (etapa 2)
- 6 decembrie 2023 (etapa 3).
- Sferturi de finală (3 aprilie 2024)
- Semifinale (24 aprilie 2024)
- Finala (15 mai 2024)
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News