Del Bosque al lui Dinamo fara frica cu CFR: "Le-am luat 4 puncte!"
Dinamo - CFR Cluj, miercuri 20:15 la PRO TV si www.sport.ro
Numit de Borcea Del Bosque de la Dinamo, Talnar ii avertizeaza pe cei de la CFR inainte de meciul din cupa!
"Sper sa ne mobilizam bine contra CFR-ului si sa obtinem un rezultat bun, care sa ne permita calificarea in finala. Avem un avantaj psihologic in fata lor pentru ca le-am luat 4 puncte in campionat, dar asta nu va conta foarte mult in Cupa Romaniei.
Cred in baietii mei, m-a multumit felul in care au evoluat la Galati, mai ales in prima repriza. In aceasta saptamina jucam cu fosta si cu actuala campioana, trebuie sa facem fata acestor teste", a spus Talnar.
Referitor la declaratiile critice recente ale presedintelui executiv al FC Dinamo, Cristian Borcea, la adresa lui Ianis Zicu, Talnar a declarat ca nu este de acord cu ele: "Nu sunt de acord cu ce a spus Borcea, dar e parerea sa. Eu, mai mult decat sa il pregatesc pe Zicu, nu am ce sa fac. Nu stiu daca Zicu va fi in lot la meciul cu CFR Cluj".
Borcea il criticase pe Zicu, duminica, dupa victoria din meciul cu Otelul Galati, scor 3-2, precizand ca mijlocasul ar trebui sa se dea accidentat pana la finalul sezonului: "Zicu ar trebui sa se uite in oglinda, sa-si vada ultimele meciuri. Eu in locul lui m-as da accidentat pana la finalul sezonului".
Bratu si Claudiu Niculescu par favoriti sa formeze atacul dinamovistilor in meciul de Cupa de miercuri, contra CFR-ului.
"Echipa poate face fata si in campionat si in Cupa, avem un lot extrem de valoros. Nu am mai jucat demult cu Niculescu in atac, dar daca se va apela la noi, suntem pregatiti 100%. Dintre cele doua obiective, mai accesibil mi se pare Cupa, pentru ca suntem la un pas de finala. Nu cred ca va fi un meci cu multe goluri, echipa care va rezista fizic, va castiga", a declarat Bratu.
"In pauza din iarna credeam ca diferenta de 7 puncte este destul de mare, dar acum ne-am apropiat la doar doua puncte de lider si avem sanse mari la ambele obiective. Avem un meci greu miercuri, ar fi foarte bine daca am reusi sa nu primim gol acasa. Asta nu inseamna ca ne-am multumi cu un egal, totusi jucam pe teren propriu. In meciul retur, mergem si cu trenul personal la Cluj, numai sa ne calificam", a declarat Claudiu Niculescu la conferinta de presa.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News