VIDEO Echipa din România pe care Adrian Mititelu a numit-o ”Barcelona”
FCU Craiova a fost eliminată din sferturile Cupei României de FC Voluntari.
Oltenii au primit vizita celor de la FC Voluntari pe stadionul ”Ion Oblemenco” în sferturile de finală ale competiției interne. După 120 de minute, FCU Craiova a fost eliminată din cupă, la loteria penalty-urilor, după 0-0 în timpul regulamentar și 2-4 d.l.d.
Adrian Mititelu și-ar fi dorit ca echipa sa să se lupte pentru marele trofeu, care ar asigura, pe lângă o sumă importantă, și calificarea în turul trei preliminar al UEFA Europa League.
Dacă s-ar fi calificat în semifinalele Cupei României, FCU Craiova ar fi întâlnit revelația Corvinul Hunedoara, care a trecut cu 4-0 de CFR Cluj în sferturi.
Adrian Mititelu, despre ”Barcelona din Hunedoara”
„Echipa a luptat astăzi foarte mult, sunt mulțumit de cum au luptat, unii dintre ei chiar au jucat la sacrificiu. Nimeni nu poate să-i acuze că n-au luptat. Dacă aveam și noi o galerie care să încurajeze echipa și suporteri, aveam puțin mai multe șanse, dar avem atâta ostilitate și atâtea reproșuri și e greu să câștigi.
Nu dau vina pe public. La penalty ce să spun? E loterie. Mă așteptam ca atacanții să tragă ei, poate dacă dădeau atacanții aveam o șansă în plus. Îmi pare rău de această oportunitate de a juca o finală la Craiova. Asta nu înseamnă că dacă băteam astăzi, aveam un meci ușor cu cei de la Barcelona din Hunedoara. Ați văzut cum joacă”, a spus Adrian Mititelu, la flash-interviul de după meci.
Potrivit FRF, finala Cupei României din acest sezon ar urma să se dispute la Sibiu, pe stadionul Municipal, care a găzduit ultimul act al competiției și în sezonul precedent.
Pentru FCU Craiova urmează meciul cu Poli Iași din etapa #3 a play-out-ului luni, 8 aprilie, ora 17:30, în timp ce FC Voluntari se va duela cu Petrolul Ploiești sâmbătă, 6 aprilie, de la ora 17:30.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News