Farul – Unirea Alba Iulia 3-0

Final de meci! Oaspeții au forțat ultimele minute și au căutat golul de onoare, dar Ducan a fost de nepătruns.

Minutul 88: GOOOL Farul! Narek Grigoryan a fost găsit perfect în gura porții. Armeanul a trimis fără emoții la colțul lung, șut la care goalkeeper-ul Băldrăgdean a rămas doar spectator.

Minutul 70: GOOOL Farul! Două șuturi, două goluri! Ionuț Larie a trimis precis de la 11 metri, sub bara transversală. Portarul Bălgrădean nu a avut nicio șansă.

Minutul 56: Câteva idei scurte. Farul, niciun șut pe spațiul porții înafară de cel cu care s-a marcat primul gol. Pentru comparație, oaspeții au trimis patru șuturi care au prins cadrul porții și încă șapte înspre. Unirea Alba Iulia a beneficiat de șapte lovituri de la colț, Farul niciuna! Ambele echipe au primit câte un cartonaș galben.

S-a reluat jocul la Ovidiu!

PAUZĂ!

Prima repriză a luat sfârșit. Cu toate că tabela arată faptul că gazdele sunt în avantaj, adevărul pe teren a fost altul. Formația din Alba Iulia a stat mai mult în jumătatea adversă, a forțat adversarul și a fost chiar aproape de gol.

Minutul 34: Aproape! Tănase de la Alba Iulia a trimis un șut puternic către poarta lui Ducan. Goalkeeper-ul a respins cu emoții, iar mingea a lovit bara transversală.

Minutul 21: Ce șansă! Ce ocazie! După un joc frumos de pase în careul Farului, Darius Indrei l-a servit pe Denis Golda în gura porții. Acesta a ratat milimetric mingea, care a părăsit terenul.

Minutul 9: GOOOOL Farul! Andrei Ciobanu îl învinge pe veteranul Cristi Bălgrădean. "Marinarul" a trimis puternic la colțul scurt, execuție la care goalkeeper-ul a rămas doar spectator.

Minutul 1: Start de meci!

Echipele de start:

  • Farul: Ducan - Fabinho, Larie, Țîru, Buta - Radaslavescu, Nicolas Popescu, Casap - Doicaru, Kiwinda, Ciobanu

Rezerve: Buzbuchi, Băsceanu - Vînă, Grigoryan, Alibec, Bălașa, Dican, Cristi Ganea, Reginaldo

Antrenor: Gheorghe Hagi

  • Unirea Alba Iulia: Bălgrădean - Ardei, Ilie, Vomir, Giosu - Ionuț Tănase, Ardeiu - Pîntea, Roșu, Indrei - Golda

Rezerve: Roman, Ion - Sebaș, Călugăr, Giurgiu, Vidrășan, Golofca, Stanciu, Andreaș

Antrenor: Alexandru Pelici

Actuala ediție a Cupei României confirmă, încă o dată, că această întrecere e savurată de microbiști pentru că, aproape an de an, furnizează surprize mari. 

Anul trecut, trofeul a fost cucerit de Corvinul Hunedoara, o divizionară secundă care apoi a făcut o figură frumoasă și în preliminariile cupelor europene. Acum, în actuala ediție, avem trei grupări care au prins sferturile, deși evoluează în eșaloanele inferioare. Vorbim despre Metalul Buzău și CSM Reșița, care sunt din „B“, plus Unirea Alba Iulia, care activează în „C“. 

Această ultima formație va întâlni, astăzi, Farul Constanța, la Ovidiu, în prima confruntare din sferturile Cupei României, de la ora 19.30. Apoi, programul următoarelor două zile arată așa:

*Miercuri, 2 aprilie, ora 17.00: CSM Reșița – Hermannstadt

*Miercuri, 2 aprilie, ora 19.30: Metalul Buzău – Rapid

*Joi, 3 aprilie, ora 20.00: CFR Cluj – Universitatea Craiova

Farul Constanța – Unirea Alba Iulia, LIVE TEXT, de la ora 19:30

Federația Română de Fotbal (FRF), for care organizează Cupa României, a prefațat primul duel din faza sferturilor, cel în care se întâlnesc Farul și Unirea Alba Iulia. Iată ce a notat site-ul frf.ro:

*Pentru dobrogeni, angrenați în play-out-ul din Superliga, parcursul din cupă poate reprezenta marea bucurie a sezonului, în eventualitatea câștigării trofeului, iar duelul în fața trupei de L3, în care sunt mari favoriți, ar putea readuce inclusiv moralul după ce Farul n-a mai cunoscut victoria de patru runde în campionat. Farul a jucat finala Cupei României în 2005, în vreme ce sezonul trecut s-a oprit doar în faza grupelor.

*Unirea Alba Iulia este angrenată în play-off-ul seriei 8 din Liga 3, înregistrând un 1-0 cu Universitar din Alba Iulia și un 0-0 la Gloria Bistrița-Năsăud în primele două etape din această fază a campionatului. Unirea nu are nimic de pierdut, mai ales după ce a scos din competiție, în grupele cupei, două formații de L1, Sepsi OSK Sf. Gheorghe și Oțelul Galați, dar și liderul din L2, Csikszereda Miercurea Ciuc. În 1991, Unirea Alba Iulia ajungea până în semifinalele Cupei României, așadar e doar la un meci distanță de egalarea recordului istoric în această competiție!

Calendarul Cupei României Betano, 2024-2025

Sferturi de finală: 1-3 aprilie 2025

Semifinale: 23 aprilie 2025

Finala: 14 mai 2025