După prima rundă, FCSB și Rapid sunt echipele care au luat deja o opțiune serioasă pentru calificare în sferturile de finală, chiar dacă mai sunt de disputat două runde. Ambele au trecut de adversare din primul eșalon: campioana a spulberat Dinamo (4-0), iar giuleștenii au învins fără emoții la Botoșani (2-0).
FCSB ar putea da peste Rapid sau CFR Cluj în sferturile Cupei României
Următoarele două runde din Cupa României se vor disputa în decembrie, însă modul în care vor fi împerecheate echipele este deja cunoscut. FCSB va mai înfrunta Agricola Borcea și Universitatea Craiova, iar dacă va câștiga grupa B va da peste locul secund din grupa A.
Astfel, FCSB ar putea înfrunta un adversar foarte puternic în sferturile Cupei României, având în vedere că în grupa A joacă Rapid și CFR Cluj. Giuleștenii vor mai înfrunta CS Afumați și CFR, în timp ce formația lui Dan Petrescu, care a obținut doar o remiză cu FC Argeș în primul joc (2-2), are programate jocuri cu Ceahlăul și Rapid.
Meciurile din sferturile de finală se vor disputa în manșă unică, pe terenul câștigătoarei de grupă, după cum urmează:
- sfert de finală 1: locul 1 Grupa A vs locul 2 Grupa B
- sfert de finală 2: locul 1 Grupa C vs locul 2 Grupa D
- sfert de finală 3: locul 1 Grupa D vs locul 2 Grupa C
- sfert de finală 4: locul 1 Grupa B vs locul 2 Grupa A
Cupa României, prima etapă din grupe. Rezultate, marcatori și clasamente
GRUPA A
- Campionii FC Argeș – CFR Cluj 2-2 (1-2)
Au marcat: Borța (7), Vl. Morar (77) / Mogoș (32), Abeid (44) - CS Afumați – Ceahlăul Piatra Neamț 0-0
- FC Botoșani – FC Rapid 1923 0-2 (0-1)
Au marcat: Boupendza (35), R. Pop (52)