Cele două echipe și-au dat întâlnire în sferturile de finală ale Cupei României. La capătul celor 90 de minute, Rapid a eliminat-o pe Metalul după ce a marcat pe stadionul ”Gloria” de trei ori.
FRF a reacționat după ce Alex Dobre a spus tare și răspicat după Metalul - Rapid: ”Pușcării de mingi!”
După meci, Alex Dobre a criticat dur mingiile puse la dispoziție de organizatori, chiar dacă el a fost cel care a deblocat tabela de marcaj în minutul 54 al partidei.
”Meciul de Cupă se joacă cu nişte puşcării de mingi... nişte cartoane! Nu caut motiv, trebuie să te adaptezi”, a spus Alex Dobre.
Federația Română de Fotbal (FRF) a reacționat după declarațiile lui Alex Dobre.
”Federația Română de fotbal își exprimă dezamăgirea pentru reacțiile pe care reprezentanții uneia dinte semifinalistele Cupei României Betano le-au avut în privința mingii oficiale de joc din Competiție.
Considerăm că aceste reacții aduc într-un mod nedrept și nejustificat un prejudiciu de imagine unei competiții de mare tradiție în fotbalul românesc.
Mingea oficială a Cupei României Betano în sezonul 2024/2025 este modelul Joma Pontica, iar toate dimensiunile și specificațiile acesteia sunt în conformitate cu normele FIFA în vigoare.
Aceeași minge este folosită și în competițiile de Liga 2 și Liga 3. În ciuda reacțiilor de la finalul partidei, merită menționat faptul că, folosind mingea Joma Pontica, FC Rapid 1923 a câștigat 3 din cele 4 meciuri disputate în actuala ediție a Cupei României Betano, reușind să înscrie 8 goluri”, a transmis FRF, potrivit iamsport.
În semifinale, Rapid o va înfrunta pe FC Hermannstadt, care s-a impus, tot miercuri, cu 4-0 pe terenul formaţiei de eşalon secund CSM Reşiţa. Semifinalele sunt programate pe 23 aprilie.