Interviu / Sandoi, capitanul Craiovei din 1993, despre "seceta" de trofee care a durat 25 de ani

Emil Sandoi (53 ani) a fost capitanul Universitatii Craiova, in 1993, la finala Cupei Romaniei, castigata cu scorul de 2-0 in fata Daciei Unirea Braila. Acesta a fost ultimul trofeu castigat de "alb-albastrii" pana la succesul din 2018.

Finala Cupei Romaniei din 1993 a adus ultimul trofeu din ultimii 25 de ani pentru clubul oltean si a coincis cu "cantecul de lebada" al unei generatii, care reusise si eventul in 1991. Partida a adus si o accidentare grava a lui Sandoi, care a intrat in folclorul fotbalului romanesc si i-a refuzat fundasului un transfer in prima liga din Franta si participarea la Mondialul din 1994.

Cum a fost drumul spre trofeu in 1993 si cum a fost finala?
Ca joc, tot noi porneam favoriti pentru castigarea trofeului. A fost un joc pe care noi l-am dominat de la un capat la altul. Am reusit sa inscriem spre finalul meciului, dar golul al doilea eu nu l-am mai vazut pentru ca m-am accidentat. Am dominat si am castigat meritat acea finala. Drumul pana in finala a fost, ca sa fac o comparatie, precum cel al lui Real Madrid in ultimele sezoane de Liga Campionilor: ei nu au probleme in finala, au probleme in jocurile pana acolo. A fost mai greu drumul pana in finala, decat finala. Surprizele s-au tinut lant in acea editie, noi ne asteptam la adversari mai puternici in finala, dar pana la urma am jucat cu Braila.

Cum era echipa din sezonul 1992-1993?
Noi facusem eventul in 1991, castigasem campionatul si Cupa, si pierdusem destul de putini jucatori. Cred ca plecasera Badea, Olaru, Prunea, Adrian Popescu... Eram in mare cam acelasi grup, cu cateva schimbari, cu cativa jucatori promovati dintre cei care nu jucasera inainte. In perioada respectiva erau foarte multi jucatori crescuti de Universitatea sau nascuti in Craiova si in Oltenia. La eventul din 1991, in afara de Prunea si de Manaila, restul cred ca eram olteni. Cred ca se poate si acum, dar inca ne revenim dupa perioada cand Craiova nu a avut nici macar echipa de Liga a 2-a. S-au pierdut niste jucatori, dar usor-usor recuperam. Din lotul actual, Mitrita, Baluta, Bancu si Screciu, jucatori importanti, sunt fie din Craiova, fie din Oltenia. Mitrita, in afara de valoarea pe care o are, nu a avut nevoie de nicio perioada de adaptare. El stia ce inseamna fotbalul din Craiova.

Finala contra Brailei este cunoscuta si din cauza accidentarii grave pe care ati suferit-o...
Dupa eventul din 1991, au fost discutii cu Olympique Lyon, cu Rennes... Eu jucam titular la echipa nationala in perioada respectiva si aveam o cota destul de buna. Era perfectat totul cu Rennes. Chiar si dupa meci au vrut sa ma ia in Franta ca sa ma opereze. A fost o lovitura libera, chiar mai avusesem in acea partida suturi de la distanta. De obicei, loviturile libere eu le bateam, nu intamplator am iesit golgheter in 1991, fara sa execut nicio lovitura de la 11 metri. Am fost golgheterul echipei din fundas central. Lovitura nici nu era pentru piciorul meu drept, era pentru un stangaci. Un coechipier mi-a scos mingea putin in lateral, am tras la poarta si, daca distanta zidului era regulamentara, in niciun caz un jucator de la Braila nu ajungea sa ma contreze. Eu nu am putut sa revad faza nici pana in ziua de astazi, pentru ca nu pot. Ceilalti, care au urmarit faza, mi-au spus ca zidul era foarte aproape, cam la 6 metri. Eu am tras la poarta fiind sigur ca nu se poate intampla absolut nimic. Cred ca Petrache a vrut sa blocheze mingea. S-a jucat incrancenat, era un trofeu pe masa si sunt convins ca nu m-a accidentat intentionat. De altfel, i se daduse o suspendare pentru toata perioada in care eu eram in recuperare, dar am facut o adresa catre Federatie si am spus ca nu ma incalzeste cu nimic ca sta un jucator departe de teren.

A fost dificila revenirea dupa aceea accidentare?
Am inceput antrenamentele dupa 3-4 luni de zile, dar am mai avut niste probleme cu tijele pe care le aveam introduse in picior. La un moment dat nu mi le-a mai suportat organismul si au fost obligati sa mi le scoata. Gandurile mele zburau tot catre Campionatul Mondial din 1994 si, probabil, daca as si revenit si as fi putut sa joc, in functie si de evolutiile pe care le-as fi avut, as fi fost convocat. Am resimtit dureri, nu am jucat aproape deloc, de fapt, cred ca niciun minut, am fost doar rezerva la finala Cupei Romaniei, in 1994, cand am fost invinsi de Gloria Bistrita. Nici medicina nu era atat de avansata, acum se refac jucatorii mult mai repede si mai bine. Am vazut convocarile si ma bucur pentru Bancu, care a trecut printr-o accidentare grava, dar acum joaca bine la echipa de club si merita sa fie in lotul nationalei.

Ati ajuns totusi in Franta...
Da, in 1995 am ajuns la Angers, in liga secunda, unde am stat doar un sezon si jumatate. Mai aveam contract, dar am vrut sa ma intorc in tara, pentru ca oricum eram pe final de cariera si nu aveam de gand sa ma stabilesc in strainatate. Am mai jucat cate doua sezoane la FC Arges si la Craiova, inainte sa ma las de fotbal.

De ce credeti ca a existat aceasta perioada de 25 de ani fara trofeu pentru Craiova?
Intre 1990 si 2000, in afara de titlul si de cele doua Cupe castigate, au mai fost doua finale de Cupa jucate, cu Bistrita si cu Rapid, la care am fost jucator, plus cea cu Dinamo, din 2000, la care eram antrenor. Am avut mereu parcursuri bune, dar finalele au fost prea mult pentru noi si nu am reusit sa ne impunem. Pur si simplu, asa a fost sa fie. Am intalnit si echipe bune in ultimul act... Cauzele generale ar fi mai multe: nu s-a investit cat trebuia in juniori, a fost o perioada lunga cand Craiova a ramas efectiv fara fotbal, multi dintre jucatorii olteni buni si-au cautat locul in alta parte... Dar, odata cu castigarea acestei cupe, s-a retrezit dorinta de performanta. La Craiova a fost un proiect stabil, au fost pasi bine pusi la punct si nu s-a lucrat la intamplare.

Anul viitor se poate castiga titlul, e la indemana?
Eu am spus ca, in momentul in care Craiova va avea un stadion nou, se va bate la titlu. Nu l-a avut la inceputul acestui campionat, dar l-a avut pe parcurs si Craiova nu a pierdut decat un singur meci, cu FCSB, pe teren propriu. Daca ramane cu lotul actual, plus 2-3 achizitii pe anumite posturi, nu neaparat in atac, pentru ca acolo are cei mai inventivi si mai valorosi jucatori din campionatul nostru, dar cu inca un fundas central si cu un mijlocas de ultima pasa, care sa concureze cu Zlatinski, Craiova poate sa se inscrie fara probleme ca o candidata la castigarea titlului. De care a fost foarte aproape si acum. Au avut evolutii foarte bune in sezonul regulat, mai putin reusite in play-off. Toate jocurile de pe teren propriu s-au jucat cu stadionul plin si in noul campionat, tot asa o sa fie.

Puteti sa faceti o comparatie intre echipa din 1993 si cea din 2018?
Cele doua cred ca au in comun elanul si spiritul tipic oltenesti. La Craiova a fost intotdeauna un public apropiat de echipa, mai cald si mai vocal decat in alte parti din tara, de aceea exista si aceasta rezonanta intre fani si echipa. Numarul mare de fani venit la Bucuresti, in 1993 si in 2018, demonstreaza cat de mare este "foamea" de fotbal la Craiova. Ca echipe, din punct de vedere valoric mi-e greu sa fac o apreciere. Si noi, la vremea respectiva, aveam echipa foarte buna. Poate eram mai omogeni decat actuala echipa. E clar ca acum exista o pregatire mai buna din punct de vedere fizic, se alearga mai mult, se pune accent pe capitolul acesta. In 1993, toti jucatorii aveau abc-ul fotbalului facut la zi, erau alte vremuri, nu existau alte tentatii. Erau mult mai puternice si ligile inferioare, era un echilibru mai mare decat in ziua de astazi.

Ar avea loc cineva din echipa actuala in cea din 1993?
Bineinteles! Bancu, Mitrita si Baluta sunt jucatori de echipa nationala! Zlatinski a jucat in nationala Bulgariei! Mai sunt si cativa internationali de tineret... Ar fi avut loc, sigur!

Astazi e programata petrecere mare in Craiova. Ati fost invitat?
Am fost invitat, dar, din pacate, nu pot sa particip. Am ramas in Bucuresti, trebuie sa merg la Pitesti. Am program si imi pare rau ca nu pot sa fiu alaturi de ei. Mai avem de jucat o etapa din Liga a 2-a si chiar nu am putut sa plec spre Craiova. Mi-as fi dorit sa particip. Asa cum sunt alaturi de ei de fiecare data cu sufletul, astazi mi-as fi dorit sa fiu si fizic. Din pacate, nu se poate. Am fost jucator, capitan si antrenor al echipei, sigur ca am fost invitat. De performantele dintre 1990 si 2000 se leaga si numele meu. Si din echipa actuala am antrenat multi jucatori, atunci cand am lucrat cu Sorin Cartu.

Universitatea Craiova - Dacia Unirea Braila 2-0
Marcatori: Vasc (81), Craioveanu (88)
Stadion: "National", Bucuresti
Spectatori: 10.000
Data: 26 iunie 1993
Arbitri: Mircea Salomir - Vasile Angheloiu, Ilie Cot
Universitatea Craiova: Silviu Lung - Daniel Mogosanu, Nicolae Zamfir, Emil Sandoi (capitan / 85 Dumitru Predoi), Victor Cojocaru - Silvian Cristescu (70 Gheorghe Craioveanu), Corneliu Papura, Ovidiu Stanga, Cristian Vasc - Ionel Gane, Eugen Neagoe
Antrenor: Ion Oblemenco - Marian Bondrea
Dacia Unirea Braila: Catalin Haisan - Adrian Baldovin, Vasile Bratianu, Vasilica Darie (capitan), Sandu Minciu - Tudorel Pelin, Lucian Mastacan (83 Gheorghe Negoita), Marin Petrache, Ionel Dragoi - Vasile Matinca, Arben Minga (85 Marian Lazar)
Antrenor: Ioan Sdrobis
Traseul Craiovei: Venus Lugoj 6-0 ("16"-imi); CSM Resita 1-0, dupa prelungiri (optimi de finala); "U" Cluj 4-3, dupa prelungiri (dubla mansa, sferturi de finala); Gloria Bistrita 2-1, dupa prelungiri (dubla mansa, semifinala)
Traseul Brailei: Steaua Mizil 1-0 ("16"-mi); Minerul Motru 1-0 (optimi de finala); FC Brasov 2-1, dupa prelungiri (dubla mansa, sferturi de finala); FC Maramures Baia Mare 4-3, dupa prelungiri (dubla mansa, semifinala)