Laurențiu Reghecampf a găsit principala problemă pentru eliminarea din Cupă! Ce spune despre gestul lui Bancu
Sepsi OSK Sfântu Gheorghe s-a calificat în finala Cupei României, după ce a învins-o pe Universitatea Craiova, deţinătoarea trofeului, cu scorul de 1-0 (0-0), joi seara, în deplasare, în manşa secundă a semifinalelor.
Laurențiu Reghecampf a încercat un discurs calm la finalul meciului. Acesta a pus eșecul de joi seară pe seama lipsei de inspirație a jucătorilor săi.
„Din păcate pentru noi, o seară neagră. Nu am fost profesioniști în unele faze. Am tratat mult prea ușor unele faze.
Nu e vorba de meci decisiv și de faptul că nu avem jucători de valoare, pentru că avem, problema a fost că nu am fost inspirați”, a spus Laurențiu Reghecampf la finalul meciului cu Sepsi OSK.
Bancu, gest golănesc
Meciul a fost marcat de o fază petrecută în minutul 86, când Bancu l-a lovit de două ori pe Ashkovski.
„Bancu a alergat foarte mult pe tot parcusul meciului. Nu pot să vin în fața dumneavostră și să-l apăr. Ce a făcut el nu este ok”, a mai spus Reghe.
Reghecampf nu se gândește înca la sezonul viitor. Antrenorul Craiovei, are o misiune grea pe final de sezon, deoarece oltenii vor trebui să joace meciuri de baraj dacă vor să joace în sezonul viitor în Europa.
„Să terminăm acest campionat pe care noi ni l-am văcut dramatic și după o să avem o analiză și cu patronul echipei și vom vedea ce va fi”, a încheiat Reghecampf.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News