"Nu vad de ce nu am putea face un precedent!" Burleanu e de acord ca Mioveni - CFR sa se rejoace. Ce conditie pune
Presedintele FRF spune ca nu vede nicio problema ca meciul dintre CS Mioveni si CFR Cluj, din sferturile Cupei Romaniei, sa se rejoace.
Cei de la Mioveni cer ca meciul cu CFR sa se repete, dupa ce clujenii au marcat unul dintre cele 4 goluri dupa un gest lipsit de fair-play. Despre fair-play vorbeste si presedintele Burleanu, care sustine ca acest meci ar trebui sa se rejoace, pentru a respecta spiritul jocului.
Singura conditie impusa de presedintele FRF este ca si CFR Cluj sa fie de acord
"Personal, consider ca, in lipsa unei reglementari specifice pentru aceasta situatie, ar trebui sa primeze spiritul jocului pe care il iubim cu totii. Cu atat mai mult intr-o competitie de traditie cum este Cupa Romaniei. Daca CFR va accepta rejucarea partidei, nu vad de ce nu am putea crea un precedent al bunelor practici in spiritul fair-play-ului. (...) Spiritul de fair-play reprezinta un element fundamental in dezvoltarea fotbalului, iar promovarea lui constituie pentru mine o prioritate", le-a scris Burleanu celor de la CS Mioveni.
seful FRF a precizat ca posibilitatea rejucarii meciului din Cupa Romaniei va fi analizata si de Comitetul Executiv al FRF, care s-a intrunit luni.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News