Ovidiu Burcă s-a enervat și i-a răspuns lui Cristi Borcea: ”I-am cerut ajutorul și n-am primit nimic”
Dinamo nu a reușit să câștige nici în Cupa României cu FC Bihor. Meciul s-a încheiat la egalitate, scor 1-1.
”Câinii” au condus prin golul marcat de Ricardo Grigore în debutul reprizei secunde, dar Alexandru Popa a reușit să egaleze pe finalul partidei.
Ovidiu Burcă (43 de ani) s-a arătat dezamăgit de prestația elevilor săi și se pregătește acum pentru următoarea paritdă, care va avea loc tot la Oradea, împotriva celor de la UTA Arad.
La conferința de presă de după meci, tehnicianul dinamovist i-a dat o replică tăioasă lui Cristi Borcea, fostul finanțator din ”Ștefan cel Mare”, care a declarat că ”îi dau lacrimile” atunci când vede meciurile lui Dinamo.
Ovidiu Burcă: ”Pe mine mă lasă rece”
„Nu știu de ce le vine unora să plângă. Anul trecut nu le venea să plângă când echipa era pe cale de dispariție? Haideți să nu mai venim cu lozinci că nu e OK. Echipa trece printr-o reconstrucție, nu este nimic ușor, nici anul trecut n-a fost ușor.
Cristi e un om căruia eu i-am cerut ajutorul într-un moment dificil și nu am primit nimic din partea dumnealui.
Nu știu de ce îl interesează așa de mult echipa. Fiecare face alegerile lui în viața. Asta cu suferințele și cu durerea pe mine mă lasă rece. Când într-adevăr a fost greu la echipa asta, foarte puțini oameni au întins o mână de ajutor”, a spus Ovidiu Burcă, la conferința de presă.
Dinamo are două puncte după primele două meciuri din grupele Cupei României. Primele trei (Oțelul, FCSB și FCU Craiova) sunt pe primele trei poziții, la egalitate, cu câte patru puncte.
”Câinii” vor juca împotriva Oțelului în ultima etapă, pe teren propriu, iar dacă vor câștiga au șanse mari pentru accederea în fazele eliminatorii ale competiției.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News