"Pentru Burcă a fost meci de vacanță". Dan Petrescu, considerat vinovat pentru eșecul lui CFR Cluj din Cupa României

Pentru Burcă a fost meci de vacanță . Dan Petrescu, considerat vinovat pentru eșecul lui CFR Cluj din Cupa României Cupa Romaniei

Sepsi OSK s-a calificat în finala Cupei României, după ce a învins-o pe CFR Cluj cu scorul de 3-0, pe teren propriu, în prima semifinală.

Deţinătoarea trofeului s-a impus prin golurile marcate de Nicolae Păun (minutul 10), Marius Ştefănescu (minutul 29) şi Mario Rondon (minutul 81).

CFR Cluj, care a făcut unul dintre cele mai slabe meciuri ale sale din acest sezon, a jucat mai bine de o repriză în zece oameni, fundaşul Andrei Burcă fiind eliminat în minutul 43. La campioana României a debutat tânărul atacant gambian Mustapha Jah (19 ani), introdus pe teren în minutul 88.

Dănuț Lupu este de părere că CFR Cluj nu a fost interesată de meciul din Cupa României, ținând cont că Dan Petrescu nu a folosit echipa de bază.

"Îi urez multă baftă lui Mircea Rednic, dar să bată Neluțu Sabău. Eu sunt fan Neluțu și mi-aș dori să câștige U Cluj. În ceea ce privește meciul de aseară, cred că e o problemă pentru că pe nicio echipă de tradiție din fotbalul românesc nu o mai interesează Cupa României.

La ce echipă a băgat Dan Petrescu, era normal să nu câștige meciul. Câți titulari au fost aseară în primul 11? Pentru Burcă a fost meci de vacanță", a spus Danuț Lupu, potrivit Fanatik

Ce a spus Dan Petrescu după înfrângerea cu Sepsi 
 

Dan Petrescu a vorbit după înfrângerea suferită, asumându-și o greșeală făcută, aceea de a trimite în teren aceiași jucători pe care i-a folosit cu Farul, în ciuda faptului că știa că erau obosiți. 

"Cam așa a fost, asta este realitatea, din păcate jucătorii din meciul cu Farul nu și-au revenit. Am avut un meci cu intensitate maximă acolo, mult stres, se vedea că toți vor, dar nu puteau. Deplasarea a fost lungă până la Farul, ne-am întors la Cluj, iar apoi ieri am făcut cinci ore pe drum de la Cluj la Sf. Gheorghe.

Burcă mi-a zis că nu mai putea să alerge, greșeala mea, trebuia să nu îi bag pe aceiași. Am făcut 4 schimbări, am arătat mai bine în 10, asta e greșeala mea, trebuia să schimb vreo 7-8 jucători din meciul cu Farul", a declarat Dan Petrescu după meci. 


Dan Petrescu, după Sepsi - CFR Cluj 3-0 (26.04.2023) pe www.sport.ro

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!