Reacția tranșantă a lui Hagi după eliminarea din Cupa României! Ce a spus despre penalty-ul controversat: „Ei sunt VAR-ul!”
Farul a fost eliminată din Cupa României după 1-0 cu Sepsi.
Constănțenii au fost eliminați după o eroare mare de arbitraj. Radu Petrescu le-a acordat un penalty inexistent covăsnenilor, iar Mitrea a reușit să îl învingă pe Brănescu, înscriind golul calificării.
Gheorghe Hagi a vorbit la finalul meciului, dezamăgit de eroarea de arbitraj din această seară, punctând însă că meciul a fost unul frumos, care s-a ridicat la nivelul așteptărilor.
Gheorghe Hagi: „Ei sunt VAR-ul!”
„Meci frumos, așa cum am anticipat, cu un adversar caruia îi place să iasă la joc, cu ritm, cu intensitate. Ambele echipe am încercat, am avut ocazii și unii și alții. Au marcat un gol din 11 metri, care nu a fost, dar asta e. E realitatea, de ce să fiu supărat?
E realitate, nu poate să dea arbitrul de tușă penalty. Cu un metru afară, care e în semicerc și îl dă în careu. Eu nu vorbesc de vicieri de rezultat, nu am de ce, fotbalul se joacă 90 de minute. A fost o situație de joc foarte prost interpretată, decizii luate de arbitrul de tușă, dă el penalty, face el jocul. Centralul, dacă nu vede, te pui tu peste el? Sunt ei VAR-ul! Avem VAR-ul, arbitrii de tușă.
A fost un meci echilibrat, cu ritm foarte ridicat. Poate mai multă calitate ar trebui să avem, să fim mai iuți. Așa pot să zic și eu, prestația arbitrilor n-a mai fost la începutul reprizei secunde ca înainte. Ăsta e fotbalul, ce să facem? Mergem înainte, drumul e lung. Trebuie să o luăm de la capăt și să facem ce trebuie.
Mi-a zis toată lumea că a fost un metru în afara careului. Dacă nu e așa, îmi cer scuze public. În ce fotbal se dă penalty? A fost un metru, așa mi-au zis oamenii. S-a văzut și în seara asta că nu suntem mai puternici. Sunt alții mai puternici”, a spus Hagi la finalul meciului.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News