"Sunt foarte supărat!" Adrian Mititelu, nemulțumit de adversara primită de FC U Craiova în Cupa României

Sunt foarte supărat! Adrian Mititelu, nemulțumit de adversara primită de FC U Craiova în Cupa României Cupa Romaniei

Adrian Mititelu, patronul lui FC U Craiova, a oferit o reacție după victoria contra lui FCSB, scor 2-0, în urma căreia oltenii au obținut calificarea în sferturile de finală ale Cupei României.

În urma victoriei cu FCSB, FC U Craiova a câștigat grupa C și, conform regulamentului, va juca în sferturi împotriva locului secund din grupa D, FC Voluntari. Dacă Oțelul nu ar fi fi fost egalată pe final de Dinamo (3-3), FC U Craiova ar fi terminat pe locul secund și ar fi înfruntat rivala locală Universitatea Craiova în sferturi.

Adrian Mititelu, nemulțumit de adversara primită de FC U Craiova în Cupa României

La finalul meciului, Adrian Mititelu s-a arătat dezamăgit că nu va avea loc un derby în sferturile Cupei României, însă speră să întâlnească Universitatea Craiova în semifinale.

"Sunt foarte supărat. Mi-am dorit foarte mult să jucăm cu CS U și chiar m-am întristat când am aflat că a egalat Dinamo. Eu voiam să jucăm cu ei, dar avem șansa de a juca cu ei în semifinale dacă reușim să batem Voluntari, pentru că și eu șanse mari de a bate Oțelul.

Cred că un meci în aprilie cu CS U era binevenit pentru noi. Să sperăm că în primăvară vom arăta mult mai bine. Probabil că o să mai aducem unul-doi jucători în iarnă pentru a acoperi posturile deficitare. Mă refer la jucătorii din apărare. Sper ca această victorie și calificare să ne ofere energia pentru a câștiga următoarele meciuri din decembrie", a spus Adrian Mititelu.

Meciurile din sferturile de finală ale Cupei României:

  • Sfertul 1: Corvinul Hunedoara - CFR Cluj
  • Sfertul 2: FC U Craiova - FC Voluntari
  • Sfertul 3: Universitatea Craiova - Oțelul Galați
  • Sfertul 4: Universitatea Cluj - FC Hermannstadt

Meciurile din sferturile de finală se vor disputa într-o singură manșă, pe terenul echipelor care au câștigat grupele.
Meciurile din semifinale vor fi următoarele: Corvinul Hunedoara / CFR Cluj vs. FC U Craiova / FC Voluntari și Universitatea Craiova / Oțelul Galați vs. Universitatea Cluj - FC Hermannstadt

Programul Cupei României (sferturi, semifinale, finală)

  • Sferturi de finală: 3 aprilie 2024
  • Semifinale: 24 aprilie 2024
  • Finala: 15 mai 2024
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!