GALERIE FOTO VAR degeaba! Penalty clar ignorat în FC Voluntari - Farul
FC Voluntari nu a primit un penalty clar la o fază din a doua repriză a meciului cu Farul, din grupele Cupei României.
În minutul 50, la 1-0 pentru FC Voluntari, Gustavo Martins i-a aplicat o lovitură cu cotul în propriul careu lui Andrei Dumiter. Centralul Marcel Bîrsan a lăsat jocul să continue, iar acțiunea s-a mutat în careul advers.
Penalty clar ignorat în FC Voluntari - Farul
La câteva secunde după penalty-ul refuzat lui FC Voluntari, Rivaldinho a marcat pentru 1-1, dar golul a fost anulat pentru ofsaid. Totuși, arbitrii nu au revenit asupra fazei suspecte din careul Farului.
Meciurile din grupele Cupei României în care sunt implicate echipele din Liga 1 beneficiază de arbitraj video. Totuși, Cătălin Popa, arbitru VAR la Voluntari, fie nu i-a transmis nimic centralului Marcel Bîrsan, fie l-a anunțat că nu se pune problema unui penalty.
Vadim Rață, mijlocașul lui FC Voluntari, a protestat vehement după penalty-ul refuzat ilfovenilor, iar internaționalul moldovean a văzut cartonașul galben.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News