Zeljko Kopic înainte de FC Voluntari - Dinamo din Cupa României: ”Nu vor fi în lot” + ce se întâmplă cu Dennis Politic

Zeljko Kopic înainte de FC Voluntari - Dinamo din Cupa României: ”Nu vor fi în lot” + ce se întâmplă cu Dennis Politic Cupa Romaniei

”Câinii” au un început foarte bun de sezon și se află pe locul 3 în Superligă.

Dinamo, locul 3 în Superligă, joacă miercuri, de la ora 19:00, pe Stadionul ”Anghel Iordănesc”, meciul din play-off-ul Cupei României cu divizionara secundă FC Voluntari.

"Echipa este bine. După victoria în fața celor de la Craiova, moralul este ridicat. Cei de la FC Voluntari vor fi motivați, vor da totul cu noi și trebuie să fim la un nivel optim pentru a ne califica în grupe. 

Maxime Sivis și Josué Homawoo nu vor fi în lot din cauza cartonașelor, Dennis Politic și Petru Neagu sunt în proces de recuperare, dar toți ceilalți jucători sunt pregătiți pentru meci. 

Va fi un duel dificil, dar am vorbit deja cu jucătorii și vom fi pregătiți pentru mâine", a declarat antrenorul dinamovist Zeljko Kopic în conferința de presă dinaintea întâlnirii cu FC Voluntari.

Dinamo reacționează după ce FC Voluntari a anunțat prețurile pentru bilete: "Am sesizat forurile competente"

FC Voluntari a stabilit niște prețuri imense pentru meciul din play-off-ul Cupei României contra lui Dinamo.

Dinamo semnalează încălcarea flagrantă a prevederilor art. 56, alin. 4, lit. I, teza a 2-a din ROAF FRF de către clubul FC Voluntari, care a stabilit pentru suporterii dinamovişti un preţ cu 50 de lei mai mare decât cel regulamentar.

Potrivit sursei citate, pentru meciul din play-off-ul Cupei României, care se va desfăşura miercuri, FC Voluntari a pus în vânzare pentru suporterii oaspeţi bilete pornind de la tariful de 80 de lei, în condiţiile în care limita maximă din prevederile regulamentare citate este de 30 de lei!

“Ne confruntǎm, în mod evident, cu un demers abuziv, care trebuie imediat îndreptat. Prin stabilirea discreţionară a unor tarife excesive se încalcă dreptul legitim al fanilor de a asista la meci, situaţie care creează prejudicii fenomenului fotbalistic în ansamblu. 

Descurajarea prezenţei suporterilor în tribună reprezintă o practică inacceptabilă, care contravine atât regulamentelor Federaţiei, cât şi sensului firesc al oricărei competiţii sportive. 

Solicităm clubului FC Voluntari să elimine tariful abuziv şi să returneze diferența de 50 de lei suporterilor care au plătit deja un preţ excesiv şi neregulamentar! Menţionǎm cǎ Dinamo 1948 a sesizat şi forurile competente sǎ remedieze aceastǎ situaţie. 

Reamintim colegilor de la FC Voluntari, cât şi tuturor celorlalte cluburi care ar putea fi tentate de practici similare, că, dincolo de rivalităţile sportive, suntem parteneri de competiţiei. Nu trebuie “să otrăvim fântânile” doar pentru a împiedica suporterii echipei adverse să-şi încurajeze favoriţii“, anunţă FC Dinamo.

Prețurile biletelor la partida FC Voluntari - Dinamo din Cupa României

Sector oaspeți - 30 lei.

Peluză -  80 lei

Tribuna 1 - 120 lei.

Tribuna 2 - 150 lei.

Lojă - 500 de lei (loc)

Parking - 25 lei (în limita locurilor disponibile)

Info și foto: Dinamo București

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!