„M-a și înjurat!” Reacție tranșantă din partea lui Șumudică după ce Budescu a anunțat că vrea să plece de la Petrolul
Constantin Budescu (34 de ani) a anunțat la finalul meciului cu Voluntari, scor 0-2, că intenționează să plece de la Petrolul, fiind nemulțumit de faptul că primește prea puține minute.
Marius Șumudică (52 de ani), antrenorul cu care Budescu a colaborat la Astra, a oferit o perspectivă asupra situației în care a ajuns fotbalistul. Șumudică a subliniat că a avut o relație specială cu Budescu și că acesta avea potențialul de a juca mult mai mult și de a se autodepăși.
„Eu am avut o relație specială cu el, cred că a ajuns într-un punct în care trebuia să se autodepășească și putea juca mult mai mult.
El este un tip extraordinar, un băiat bun, cu inima bună, dar trebuie să știi să vorbești cu el. El se supără. Eu și când îl scoteam în minutul 85 se supăra, m-a și înjurat o dată, dar a doua zi eram prieteni. La momentul acela juca foarte bine.
El e liniștit financiar. Eu n-am avut absolut nicio problemă cu el. Nu vreau să-i iau apărarea, dar dacă tu accepți să te desparți de Budescu, că e clar că are câteva kilograme în plus, mai bine îl faci să slăbească. Cum? Asta e arta fiecărui antrenor.
Fă-l să slăbească, pentru că Petrolul are nevoie de Budescu. E un jucător care face diferența. (...) Un singur meci la Al-Shabab i-am zis că nu-l bag, am intrat în conflict cu șeicul de acolo.
După ce l-am băgat și a dat un gol de nici nu știa lumea că a fost cu exteriorul, m-am întors la șeic și i-am făcut semn să tacă. Am crezut că mă expulzează. Vă spun sincer, Petrolul a pierdut prin despărțirea de Budescu.
Trebuia câștigat, adus într-un mediu corect. Budescu atrage public, are execuții. Eu cred că mocnește ceva de mai mult timp, nu e un conflict de acum. Nici nu sunt avocatul lui.
Îi spun clar, acum, dacă mă urmărește, că a greșit. Nu se face și nu trebuie să ai astfel de atitudine, să pleci la cabine. Dar, dacă eram antrenor la Petrolul, nu mă despărțeam de Budescu niciodată”, a spus Marius Șumudică, potrivit Digisport.
Despre Constantin Budescu
În luna august a anului trecut, Constantin Budescu revenea după 11 ani la Petrolul Ploieşti, semnând un contract valabil două sezoane cu gruparea prahoveană.
Născut la Urziceni, Constantin Budescu şi-a făcut junioratul la Petrolul, evoluând pentru "galben-albaştri" până în 2011, perioadă în care a bifat 157 de prezenţe şi 44 de goluri de-a lungul a şase sezoane. El s-a transferat ulterior la Astra, iar în cariera sa a mai jucat pentru formaţiile DL Yifang (China), FCSB, Al-Shabab (Arabia Saudită), Damac FC (Arabia Saudită) şi FC Voluntari.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News