Codrea: "La Euro am avut valoare doar trei zile!"

Codrea: La Euro am avut valoare doar trei zile! EURO 2008
Paul Codrea nu este de acord cu cei care pun la indoiala valoarea echipei nationale a Romaniei si pune ca nu toti cei care isi dau cu parerea sunt avizati sa o faca.

„Cand ne-am calificat, aveam valoare. Cand am ajuns la Euro si am facut egal cu Franta am avut valoare, cand am facut egal si cu Italia am avut si mai mare valoare, iar dupa meciul cu Olanda nu am mai avut valoare. Eu nu mai inteleg nimic, deci trei zile avem valoare, sapte nu avem, dupa aceea o luam de la capat. Sa ne explice si noua cei care ne dau valoarea cum o raporteaza, cum o analizeaza, ca sa imi dau seama daca am sau nu valoare”, a spus Codrea in Prosport.


Dintre Italia si Franta, mijlocasul ii prefera pe campionii mondiali: „Italia. Totusi, este campioana mondiala si s-a vazut. Franta are o echipa destul de batrana, le lipseste un lider, chiar daca il au pe Ribery, care eu zic ca nu se ridica la nivelul lui Zidane. Dar trebuie sa faca si ei schimbul de generatie”, a declarat fotbalistul.

Cine castiga Euro? „Germania. Cred ca va juca finala cu Italia”.

"La inceput, toata lumea considera ca daca venim cu niste infrangeri onorabile totul va fi OK. Acum vad ca nu mai este bine asa. Romanul se schimba cam repede"
Paul Codrea
- mijlocas Romania

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!