Hagi: "Spania a predat o lectie de fotbal Rusie"

Hagi: Spania a predat o lectie de fotbal Rusie EURO 2008

Tehnicianul Gheorghe Hagi a declarat, vineri, la Aeroportul International Henri Coanda, ca reprezentativele Turciei si Croatiei au fost "surprizele" Campionatului European de fotbal din Austria si Elvetia, apreciind ca Rusia "a jucat doar un meci si jumatate", cat timp a evoluat bine Andrei Arsavin.

"Turcia a fost revelatia Campionatului European. Nu are de ce sa le para rau. M-am bucurat foarte mult pentru ei pentru ca meritau. Au incantat pe toata lumea prin vointa si ambitia lor. Turcia si Croatia au fost surprizele europenelor. Rusia mai putin, pentru ca a jucat un meci si jumatate. De fapt Arsavin a jucat un meci si jumatate", a spus Hagi.

Facand o analiza a meciurilor disputate pana acum la Euro-2008, competitie in a carei finala se vor infrunta Germania si Spania, Hagi a apreciat ca aceste doua echipe au fost "cele mai constante si mai in forma" de la turneul din Elvetia si Austria. "Spaniolii au dat o lectie de fotbal rusilor, au jucat foarte bine si au meritat sa ajunga in finala. Cred ca e singura echipa de la Campionatul European care a jucat foarte bine si a dominat in toate meciurile de pana acum. Rusilor li s-a terminat gazul, de fapt Rusia depindea doar de Arsavin. Daca juca Arsavin, exista si Rusia, dar cum nu a jucat, a fost nula. Spania este cea mai frumoasa echipa si cea mai valoroasa de la Euro, dar in finala va avea un meci mult mai greu cu Germania. Germania a avut un culoar mai usor, dar pana la urma in finala au ajuns cele mai constante si mai in forma echipe. Va fi o finala frumoasa", a punctat fostul antrenor al Stelei si al echipei nationale a Romaniei.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!