OFICIAL Al doilea meci la EURO 2024 pentru arbitrul român! În Liga 1 de la noi ”ar fi arbitrat cu pamperși”
Campionatul European din Germania este transmis de PRO TV, Pro Arena și VOYO.
Arbitrul Cătălin Popa va fi al doilea asistent din Camera VAR la meciul Elveţia - Germania, de duminică, de la EURO 2024.
Partida din grupa A, programată la ora 22.00, la Frankfurt, va fi arbitrată de italianul Daniele Orsato.
Asistenţi vor fi Ciro Carbone şi Alessandro Giallatini, iar rezervă Marco Guida.
Camera VAR va fi condusă de italianul Massimiliano Irrati, ajutat şi de conaţionalul său Paolo Valeri.
Cătălin Popa, primul român care a arbitrat la EURO 2024
Popa a fost primul arbitru român care a fost prezent la un meci de la EURO 2024, Serbia - Anglia 0-1 în Grupa C.
El s-a aflat în cabina VAR ca arbitru asistent VAR 2, tot cu Daniele Orsato la centru.
Cristi Balaj, președintele lui CFR Cluj, despre Cătălin Popa, într-un interviu pentru Sport.ro din octombrie anul trecut
Ai spus despre Cătălin Popa, arbitrul de la VAR, că este suporter al Rapidului.
Nu, nu,nu. Am zis că nu există o explicație pentru care arbitrul de la camera VAR, care a avut posibilitatea să vadă reluări, nu l-a chemat pe arbitrul de centru. Eu chiar am urmărit meciul și pot spune că arbitrajul a fost unul echidistant, de calitate. Apar anumite situații în care VAR-ul trebuie să sprijine arbitrul. Cum în camera VAR a fost din nou Cătălin Popa, cel care are un istoric cu clubul Rapid, dă-mi voie să spun că el nu are credibilitate.
De ce-l mai deleagă la meciurile Rapidului?
E o întrebare la care nu eu trebuie să găsesc răspuns. La Rapid – CFR Cluj cu Popa la centru, din sezonul trecut, le-a dat două lovituri de pedeapsă, ne-a anulat gol, n-a dat o eliminare la ei, când a scăpat Deac în situație iminentă de gol. Plus că din cele 6 minute de prelungire s-au jucat doar patru minute și 15 secunde. Trebuia să adauge schimbarea și faptul că nu ne mai dădeau mingile să reluăm jocul, dar și timpul scurs pentru că un jucător de la noi nu a fost lăsat să bată o aruncare de la margine și a trebuit să intervină arbitrul. Mingea iese în corner și tu nu lași să se execute pentru că trecuseră 14 secunde, în loc să prelungești cu întreruperile pe care le-am amintit mai sus. Aici nu mai putem vorbi despre interpretare sau greșeală.
E rea voință?
Păi te întreb de ce nu a lăsat executarea loviturii de la colț? Era obligat să adauge timpul pierdut la minutele de prelungiri. Obligat! A încheiat partida în aceeași manieră în care a condus-o.
E presiune mare în Giulești, poate nu a reușit să gestioneze.
Păi și ce-ar fi făcut dacă ar fi arbitrat meciuri cu 75.000 de spectatori, cum am arbitrat eu? Sau ce-ar fi făcut dacă i-ar fi prins pe conducătorii aceia faimoși din perioada mea? Ar fi arbitrat cu pamperși, probabil. Nu ești în stare, lasă-te. Probabil că omul, fiind președinte AJF, ridică mâna când trebuie.
Și tu erai președinte AJF când erai arbitru...
Ar fi o rușine să mă compari cu el. Eu aveam probleme că nu ridicam mâna. Asta e diferența. Ei se compromit. Atât timp cât există asemenea persoane cu un asemenea comportament, nu avem ce să facem.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News