VIDEO Anglia - Elveția 1-1 (5-3 d.l.d.). Spectacol total la Dusseldorf! Englezii merg în semifinale

Anglia - Elveția 1-1 (5-3 d.l.d.). Spectacol total la Dusseldorf! Englezii merg în semifinale EURO 2024

Anglia a învins-o pe Elveția la loviturile de departajare, scor 1-1 (5-3 d.l.d.) și s-a calificat în semifinalele EURO 2024.

Anglia merge în semifinalele EURO 2024

După o primă repriză fără șut pe spațiul porții, elvețienii au reușit să deschidă scorul abia în minutul 75. Embolo a înscris din fața porții cu o execuție din alunecare, din pasa lui Ndoye.

Englezii au reușit să restabilească egalitatea câteva minute mai târziu, când Saka a avut o execuție superbă din colțul zonei de pedeapsă.

În prelungiri, Rice putea înscrie, dar Sommer a avut o paradă superbă și a reușit să respingă, iar cu câteva minute înainte de fluierul final, Shaqiri a fost aproape să înscrie direct din corner.

Meciul s-a decis la loviturile de departajare. Akanji a ratat la prima încercare a elvețienilor. Elevii lui Southgate au executat perfect, iar Anglia s-a calificat în semifinalele turneului final, unde se va duela cu câștigătoarea partidei dintre Olanda și Turcia. 

Anglia - Elveția 1-1 (5-3 d.l.d.)

Anglia – Elveția 5-3. Alexander-Arnold înscrie!

Anglia – Elveția 4-3. Amdouni înscrie!

Anglia – Elveția 4-2. Toney înscrie!

Anglia – Elveția 3-2. Shaqiri înscrie!

Anglia – Elveția 3-1. Saka înscrie!

Anglia - Elveția 2-1. Schar înscrie!

Anglia – Elveția 2-0. Bellingham înscrie!

Anglia – Elveția 1-0. Akanji ratează!

Anglia – Elveția 1-0. Palmer înscrie!

Min. 120+1: Finalul prelungirilor! Meciul se decide la loviturile de departajare!

Min. 117: Ocazie Elveția! Shaqiri încearcă poarta din corner, dar nimerește bara.

Min. 108: Harry Kane cade în afara terenului și nu mai poate continua partida.

Min. 102: Ocazie Anglia! Bellingham șutează cu stângul de la marginea careului, dar mingea este prinsă cu ușurință de Sommer.

Min. 95: Ocazie Anglia! Rice șutează bine de la distanță, dar Sommer are o paradă superbă și respinge în lateral.

Min. 90+3: Finalul celor 90 de minute! Meciul se decide în prelungiri.

Min. 80: GOOOOOL Anglia! Saka șutează cu stângul din colțul careului și restabilește egalitatea.

Min. 75: GOOOOOL ELVEȚIA! Schar îi pasează lui Ndoye în careu, acesta trimite în fața porții, mingea trece de Konsa și de Stones, iar Embolo îl învinge pe Pickford cu o execuție din alunecare.

Min. 57: Ocazie Elveția! Rodriguez centrează în careul englezilor, iar Embolo reia cu capul spre poartă, dar Pickford reține.

Min. 51: Ocazie Elveția! Embolo primește balonul în careul advers și trimite printre picioarele lui Konsa.

Min. 46: Startul reprizei secunde!

Min. 45: Finalul primei reprize!

Min. 45: Ocazie Anglia! Saka reușește să pătrundă în careu prin partea dreaptă, îi pasează scurt lui Mainoo, dar fotbalistul lui Manchester United este blocat în ultimul moment.

Min. 36: Ocazie Anglia! Bellingham îl găsește pe Saka în partea dreaptă, acesta trimite în fața porții pentru același Bellingham, dar Sommer intervine bine. 

Min. 16: Englezii cer lovitură de la 11 metri! Kane se prăbușește în careu după un duel cu Fabian Schar, dar Orsato lasă jocul să continue. 

Min. 14: Ocazie Anglia! Declan Rice șutează din afara careului, dar mingea este respinsă, iar Vargas trimite în afara terenului.

Min. 1: Începe meciul!

Anglia: Pickford – Walker, Stones, Konsa – Trippier, Mainoo, Rice, Saka – Bellingham, Foden – Kane

Rezerve: Ramsdale, Henderson, Shaw, Alexander-Arnold, Dunk, Gallagher, Toney, Gordon, Watkins, Bowen, Eze, Gomez, Palmer, Wharton

Selecționer: Gareth Southgate

Elveția: Sommer – Schar, Akanji, Rodriguez – Rieder, Freuler, Xhaka, Aebischer – Ndoye, Embolo, Vargas

Rezerve: Mvogo, Kobel, Stergiou, Widmer, Elvedi, Zakaria, Okafor, Steffen, Zuber, Zesiger, Sierro, Duah, Shaqiri, Jashari, Amdouni

Selecționer: Murat Yakin


Echipa lui Gareth Southgate vine după o calificare dificilă din faza grupelor, iar victoria cu 2-1 împotriva Slovaciei în optimi a fost obținută dramatic, cu un gol spectaculos al lui Jude Bellingham în minutul 95 și un gol al lui Harry Kane în prelungiri.

Southgate, 100 de meciuri cu "Cei Trei Lei"

Această confruntare va marca al 100-lea meci al lui Southgate la cârma echipei naționale a Angliei și devine doar al treilea selecționer care atinge această bornă prestigioasă. 

Sub conducerea sa, Anglia a ajuns de două ori în semifinale la turnee majore și speră să reducă la tăcere criticii printr-o performanță solidă în fața Elveției. Deși Anglia are un palmares excelent împotriva Elveției, cu 18 victorii, cinci egaluri și doar o singură înfrângere în ultimele 24 de întâlniri, echipa trebuie să își îmbunătățească jocul pentru a progresa.

Elveția, determinată să facă istorie

De cealaltă parte, Elveția a avut un parcurs mai lin în optimi, unde a învins Italia cu 2-0 pe "Olympiastadion" din Berlin. 

Golurile marcate de Remo Freuler și Rubén Vargas au asigurat o victorie confortabilă, iar echipa elvețiană a demonstrat o formă bună, cu doar trei înfrângeri în ultimele 14 meciuri de la Euro (șase victorii și cinci remize). 

Acesta va fi al cincilea sfert de finală pentru Elveția la un turneu major, iar după ce au marcat șapte goluri până acum la EURO 2024, speră să avanseze pentru prima dată în istorie în semifinale.

Statisticile oferite de site-urile de specialitate arată că Anglia a avut o medie de doar trei șuturi pe poartă pe meci la EURO 2024, cea mai mică dintre toate echipele rămase în competiție înainte de sferturile de finală. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!